Live

Armata israeliană susține că a găsit cadavre ale ostaticilor ținuți de Hamas în Fâșia Gaza

Data publicării:
Armata israeliană susține că a găsit cadavre ale ostaticilor ținuți de Hamas în Fâșia Gaza. Foto: Profimedia Images

Armata israeliană a anunţat sâmbătă că a găsit în Fâşia Gaza cadavre ale unor ostatici israelieni răpiţi de teroriștii Hamas în atacul din 7 octombrie în Israel.

„Am efectuat câteva raiduri în Fâşia Gaza pentru a localiza ostatici şi persoane răpite”, a declarat locotenent-colonelul Peter Lerner, un purtător de cuvânt al armatei israeliene.

În timpul acestora, „am găsit şi localizat (...) cadavre ale unor israelieni care fuseseră răpiţi”, a continuat purtătorul de cuvânt în cadrul unui briefing la Ministerul de Externe, fără alte detalii.

Atacul Hamas din 7 octombrie pe teritoriul israelian a făcut peste 1.300 de morţi, majoritatea civili, printre care și copii, scrie Agerpres, care citează AFP.

Armata israeliană a confirmat sâmbătă că a identificat „peste 120 de civili” ţinuţi captivi în Gaza, unde Hamas a ameninţat că îi va executa. Sute de persoane rămân date dispărute, iar cadavrele sunt în curs de identificare.

Purtătorul de cuvânt al Forțelor de Apărare ale Israelului (IDF), contraamiralul Daniel Hagari, a declarat sâmbătă că armata a notificat până în prezent familiile a 126 de ostatici că cei dragi lor sunt ținuți captivi în Fâșia Gaza, scrie The Times of Israel.

Grupările Hamas și Jihadul Islamic susțin că dețin 130 de ostatici în Fâșia Gaza, iar unele relatări estimează că numărul acestora este de cel puțin 200.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Netanyahu, despre ofensiva Israelului în Rafah: Au fost evacuați aproape 500.000 de oameni. Nu există o catastrofă umanitară

Erdogan spune că Israelul va ataca Turcia dacă va câștiga războiul împotriva Hamas: „Nu se va opri în Gaza”

UE cere Israelului „să-și oprească imediat” operațiunea de la Rafah: „Dacă nu face asta relația cu noi ar putea fi pusă la încercare”

Vicepremierul Irlandei spune că țara sa va recunoaşte „cu certitudine” statul Palestina până la sfârșitul lunii

Partenerii noștri