Live

Armin Laschet a câștigat șefia CDU. În septembrie ar putea fi noul Cancelar al Germaniei

Data actualizării: Data publicării:
Armin Laschet, premierul landului landului Renania de Nord-Westfalia este noul șef al principalului partid de Guvernământ din Germania, CDU. Foto: Getty Images

Centristul Armin Laschet, unul dintre aliații actualului cancelar, Angela Merkel, a fost ales ca succesor al acesteia la conducerea principalului partid de guvernământ din Germania, CDU, relatează BBC. După alegerile generale care vor avea loc în toamnă, având în vedere poziția dominantă a CDU pe scena politică de la Berlin, Laschet va fi, cel mai probabil, viitorul Cancelar al Germaniei.

Laschet este premierul celui mai populat land german, Renania de Nord-Westphalia. El i-a înfrânt pe cei doi contracandidați ai săi, Friedrich Merz și Norbert Roettgen în cadrul unei conferințe virtuale a partidului.

El se află acum într-o poziție bună și pentru a o urma pe Angela Merkel și în fotoliul de cancelar. Merkel își încheie ultimul mandat la conducerea Germaniei, după 16 ani, în septembrie.

Armin Laschet are o misiune dificilă înainte de alegerile generale

Laschet o înlocuiește pe Annegret Kramp-Karrenbauer, actuala șefă a partidului, care nu a reușit să își impună autoritatea în cadrul unui partid tot mai frustrat de înfrângerile în fața extremiștilor de la AfD.

Pe lângă Laschet, ministrul Sănătății, Jens Spahn, un alt jucător important pe scena politică de la Berlin a devenit vicepreședinte. Candidatura la postul de cancelar nu este încă tranșată, iar incluv Spahn sau liderul partidului soră, CSU, Markus Soeder, ar putea să candideze pentru funcție în interioriul alianței, însă niciunul dintre aceștia nu a indicat încă o astfel de dorință.

Decizia finală cu privire la candidatul pentru funcția de cancelar în alegerile generale va fi luată în primăvară. În acest sens, Laschet are misiunea dificilă de a menține alianța unită, de a își impune autoritatea într-un partid care se confruntă cu vremuri complicate și de a face în așa fel încât să-i mențină pe extremiști în afara puterii după alegerile din toamnă.

Laschet este un aliat loial al Angelei Merkel și s-a opus mesajului contracandidatului său, Friedrich Merz, de a schimba direcția partidului, argumentând că o astfel de mișcare ar „trimite un semnal compelt greșit”.

„Vreau să fac tot ce se poate pentru a rămâne împreună în acest an și să ne asigurăm că următorul cancelar vine din uniunea CDU-CSU”, a spus Laschet în discursul său de învingător.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Bloomberg: Trump vrea să pună presiune pe Zelenski să negocieze încheierea războiului cu Rusia, dacă va fi ales președinte

Joe Biden a confundat-o pe Angela Merkel cu fostul cancelar german Helmut Kohl

Partidul de extremă-dreapta din Germania, AfD, a pierdut primele alegeri după scandalul legat de planul deportărilor în masă

POLITICO: Ce le rezervă astrele în 2024 unora dintre liderii lumii

Partenerii noștri