Live

Atac armat într-o biserică din Istanbul. Doi bărbați au început să tragă asupra enoriașilor și au ucis o persoană

Data publicării:
Atac armat într-o biserică din Istanbul. Foto: Profimedia

Cel puţin o persoană a murit într-un atac armat care a avut loc în interiorul unei biserici catolice din Istanbul, cel mai mare oraş ca populaţie din Turcia, în timpul slujbei de duminică.

Doi atacatori mascaţi au atacat duminică biserica italiană Sfânta Maria din Istanbul, omorând o persoană care asista la slujbă, a anunţat ministrul de interne turc Ali Yerlikaya, potrivit AFP, citată de Agerpres.

Atacul s-a produs la ora locală 11:40 (08:40 GMT) în cartierul Sariyer din Istanbul, a anunţat ministrul pe reţelele sociale.

„Două persoane mascate au deschis focul împotriva lui C. T., care se afla printre persoanele care asistau la slujbă şi, din păcate, şi-a pierdut viaţa", a adăugat ministrul turc, fără a oferi alte detalii despre identitatea persoanei decedate.

„A fost deschisă o amplă anchetă pentru a-i reţine pe atacatori. Condamnăm energic acest act laş”, a adăugat Yerlikaya.

Potrivit postului turc T24, atacatorii au intrat în biserică în timpul slujbei, cu chipurile acoperite cu măşti de schi şi au deschis focul asupra enoriaşilor, provocând moartea unei persoane, pe care au împuşcat-o în cap, după care au fugit.

Cu toate că postul T24 a relatat că au existat şi răniţi, autorităţile nu au confirmat informaţia.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Trei turiști spanioli uciși într-un atac armat în Afganistan, într-o zonă unde se află un sit din patrimoniul UNESCO

Focuri de armă în apropierea ambasadei Israelului din Stockholm. Mai multe persoane au fost reţinute

Viktor Orban e supărat că „a rămas singur în lupta pentru pace” în UE, după ce aliatul său Roberto Fico a fost la un pas să fie omorât

Experții în securitate critică modul în care a fost apărat Robert Fico: „Ofițerii de protecție s-au speriat și au fugit”

Partenerii noștri