Live

Biden i-ar fi cerut secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, să mai rămână încă un an în funcţie

Data publicării:
Biden i-ar fi cerut secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, să mai rămână încă un an în funcţie. Foto: Profimedia

Preşedintele american Joe Biden i-a solicitat secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, să rămână în această funcţie pentru încă un an, au relatat vineri media norvegiene, potrivit AFP.

Numit la 1 octombrie 2014 pentru un mandat de patru ani, norvegianul Stoltenberg (64 de ani) a efectuat deja două mandate şi postul i-a fost prelungit până la 30 septembrie 2023.

Cele 31 de ţări membre ale Alianţei Nord-Atlantice caută un succesor, însă deocamdată nu au ajuns la un consens asupra vreunui candidat.

Conform radioteleviziunii publice norvegiene NRK şi cotidianului Dagens Naeringsliv (DN), care citează surse anonime, Jens Stoltenberg ar urma să rămână în funcţie până la Summitul de la Washington din 2024, care va marca 75 de ani de la fondarea Alianţei.

''Războiul din Ucraina şi aderarea încă neîncheiată a Suediei (la NATO) sunt argumente cu greutate pentru a nu schimba secretarul general acum'', scrie DN, citat de Agerpres.

Potrivit publicaţiei norvegiene, Biden i-a cerut lui Stoltenberg, în timpul unei întâlniri avute la Casa Albă în această săptămână, să rămână în funcţie până în 2024, după ce fostul premier norvegian refuzase acest lucru prima dată în februarie.

Marţi, ''cea mai puternică ţară din Alianţă a fost şi mai clară: de această dată, preşedintele american nu va accepta un 'nu' '', precizează DN.

De partea sa, Jens Stoltenberg a optat totuşi pentru o exprimare suficient de vagă pentru a nu exclude o rămânere în funcţie. ''Nu am nicio intenţie de a cere o prelungire'' a mandatului, a repetat el vineri la Bruxelles, după o reuniune a miniştrilor apărării din ţările NATO.

Aceste informaţii confirmă spusele unor reprezentanţi ai Alianţei Nord-Atlantice, conform cărora NATO se îndreaptă către prelungirea mandatului lui Jens Stoltenberg.

Dată printre favoriţi, şefa executivului danez Mette Fredriksen ar avea mari şanse să preia ştafeta de la Stoltenberg anul viitor, precizează publicaţia norvegiană.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

"Absolut ridicol". Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: "Pură lăcomie!"

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ministrul german al Apărării le cere aliaţilor NATO să trimită mai multe sisteme Patriot în Ucraina: „E crucial”

Biden îl apără pe Netanyahu: Ceea ce se întâmplă în Fâșia Gaza nu este un genocid

Zelenski cere țărilor NATO vecine cu Ucraina să intercepteze rachetele rusești deasupra teritoriului ucrainean

Joe Biden: Mandatul de arestare cerut de procurorul CPI împotriva lui Netanyahu este „scandalos”

Partenerii noștri