Live

Bulgaria se oferă să găzduiască o întâlnire între Vladimir Putin și Volodimir Zelenski

Data publicării:
Președintele bulgar Rumen Radev se oferă să găzduiască eventuale negocieri între Vladimir Putin și Volodimir Zelenski Foto: Profimedia Images

Bulgaria s-a oferit să găzduiască eventuale negocieri între preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi omologul său rus Vladimir Putin, în condițiile în care atacurile Rusiei asupra Ucrainei se intensifică, informează vineri agenția germană dpa, preluată de Agerpres.

Bulgaria, ţară membră a Uniunii Europene şi NATO, era văzută drept unul dintre cei mai fermi aliaţi ai Moscovei în timpul Războiului Rece.

Şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov a avut joi o întrevedere cu omologul său ucrainean Dmitro Kuleba în Turcia, în cadrul unor negocieri rămase, în linii mari, neproductive, dar în timpul cărora s-a discutat ideea unei posibile întrevederi între Putin şi Zelenski.

„Vedem că ambele părţi realizează tot mai mult că războiul nu este o soluţie”, a declarat preşedintele bulgar Rumen Radev în faţa jurnaliştilor, în timpul unei vizite la un punct de trecere între România şi Bulgaria, folosit de refugiaţi ucraineni.

Circa 30.000 de ucraineni s-au refugiat în Bulgaria de la declanşarea invaziei ruse asupra Ucrainei.

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Mesajul lui Zelenski de Paşte: Dumnezeu are steagul ucrainean pe umăr. Cu un astfel de aliat, viaţa va învinge în faţa morţii

Volodimir Zelenski anunță că armata ucraineană a mai doborât un bombardier rusesc deasupra Donețk

Volodimir Zelenski a fost pus de Moscova pe lista persoanelor căutate în Rusia

Josep Borrell avertizează că Rusia e o amenințare existențială pentru Europa: „Dacă va avea succes, Putin nu se va opri în Ucraina”

Partenerii noștri