Live

Ce s-a întâmplat cu armele folosite de populație în războiul din Bosnia?

Data publicării:
Foto: Guliver/ GettyImages

Deşi au trecut 30 de ani de la războiul din Bosnia-Herţegovina, cetăţenii acestei țări sunt încă bine înarmaţi, iar autorităţile n-au reuşit să găsească şi să confişte decât o mică parte din armele ascunse, relatează luni agenția croată Hina, preluată de Agerpres.

Conform datelor colectate şi procesate de comisia guvernamentală pentru arme uşoare și de mic calibru, în 2021 în Bosnia-Herţegovina erau înregistrate 320.000 de astfel de arme. Dintre acestea, peste 195.000 se află în posesia unor persoane din Federaţia Bosniei şi Herţegovinei (entitatea croato-musulmană), 125.000 aparţin unor cetăţeni din Republika Srpska şi alte 3.700 sunt înregistrate în districtul Brcko, o regiune cu statut special, a relatat cotidianul Nezavisne Novine.

Autorităţile nu pot decât să facă presupuneri privind numărul de arme care au rămas ascunse şi nu au fost declarate după război, agenţii de poliţie reuşind să confişte în 2021 doar 63.

Pe de altă parte, potrivit datelor existente, anul trecut 28 de oameni au fost ucişi în diferite incidente şi alţi 9 s-au sinucis cu arme de foc.

Organizaţia Small Arms Survey din Geneva, care colectează date privind posesia de arme, inclusiv ilegale, din aproape toate ţările lumii, a stabilit că cetăţenii Bosniei-Herţegovina se numără printre cei mai bine înarmaţi, iar pe lângă armele înregistrate în această ţară mai există circa 820.000 de arme neînregistrate. Aceasta ar însemna că cetăţenii Bosniei-Herţegovina deţin 1,185 milioane de diferite arme, adică mai mult de 30 la fiecare 100 de cetăţeni.

Agenţiile de poliţie din ţară deţin în total mai puţin de 30.000 de arme.

În plus, în Bosnia-Herţegovina mai există şi o problemă de organizare internă, posesia de arme fiind reglementată de nu mai puţin de 12 legi la diferite niveluri ale administraţiei, care nu sunt armonizate, iar eforturile de a le alinia la legislaţia UE, începute cu ani în urmă, trenează.

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Decizia luată de Anamaria Prodan, după ce a fost sunată de Reghe în ziua în care și-a pus la punct detaliile pentru nuntă

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un tren de marfă a fost deraiat de „persoane neautorizate” în Rusia, pe o rută către arsenalul de rachete și artilerie

Blinken a sosit în Ucraina în timp ce armele finanțate de SUA ajung pe linia frontului

David Cameron nu este de acord cu oprirea livrărilor de arme către Israel: Acest lucru ar întări Hamas

SUA spun că Israelul a folosit arme americane în moduri în care a încălcat dreptul internațional umanitar

Partenerii noștri