Live

Cel puţin 14 morţi şi 140 de răniţi într-un atentat din Afganistan. Printre victime sunt și copii

Data actualizării: Data publicării:

Talibanii au detonat duminică un automobil-capcană în provincia Ghazni din centrul Afganistanului, relatează Reuters, citat de Agerpres. Explozia a ucis cel puţin opt membri ai forţelor de securitate afgane şi şase civili au rănit peste 140 de persoane, conform unor oficiali guvernamentali.

Printre victime se află şi copii - unul ucis şi cel puţin 27 răniţi, potrivit autorităţilor medicale. Un oficial de specialitate a declarat că bilanţul s-ar putea agrava.

Talibanii au revendicat atentatul, care a avut loc în apropierea sediului Directoratului Naţional pentru Securitate (DNS) din oraşul Ghazni, la o oră de vârf.

„Zeci de agenţi ai DNS au fost ucişi sau răniţi”, a spus într-un comunicat un purtător de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid.

Atacul a avut loc cu numai câteva ore înainte de începutul unei întâlniri în Qatar între delegaţi ai talibanilor şi ai guvernului de la Kabul, în cadrul eforturilor diplomatice de soluţionare a conflictului din Afganistan.

Talibanii au refuzat de mai multe ori să discute cu reprezentanţi ai guvernului, dar au acceptat în cele din urmă un dialog direct, cu condiţia să se considere că oficialii participă în nume personal. La întâlnirea de la Doha, organizată de Germania şi Qatar, participă circa 60 de personalităţi afgane. Marţi urmează o nouă întrevedere între între reprezentanţi ai talibanilor şi ai Statelor Unite.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Mihai Neșu, adevărul despre divorț: ”Ei nu i-a plăcut niciodată”. S-a spus că soția l-a părăsit după accidentul teribil

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

CNN: O nouă filmare a atacului cu bombă din timpul retragerii trupelor americane din Afganistan contrazice raportul Pentagonului

ISIS a pus ochii pe Europa și SUA, după masacrul de la Moscova. „Furtuna perfectă” care amenință Jocurile Olimpice de la Paris

Nouă copii au murit în Afganistan, în urma exploziei unei mine sovietice cu care se jucau

Cine este liderul ISIS-K, gruparea care a revendicat masacrul de la Moscova și a devenit cea mai de temut ramură a Statului Islamic

Partenerii noștri