Live

Cel puțin o persoană a murit într-un atac armat la un liceu din SUA 

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Captură video Digi24

Cel puțin o persoană a fost ucisă, iar alte două au fost rănite, într-un schimb de focuri de armă, joi dimineață, la liceul Perry din Iowa, SUA, potrivit unor oficiali din cadrul forțelor de ordine, relatează ABC News

Potrivit autorităților, cel puțin o persoană a murit, iar alte două au fost rănite.

Incidentul armat a fost raportat la 07:37 a.m., ora locală, a declarat șeriful comitatului Dallas, Adam Infante, în timpul unei conferințe de presă.

Un ofițer a răspuns apelului și a ajuns șapte minute mai târziu la fața locului, unde a găsit „mai multe victime împușcate”. În acest moment nu sunt informații cu privire la starea celor două persoane rănite. 

Șeriful a precizat că atacatorul a fost prins, însă nu a oferit detalii suplimentare despre acesta.

„Nu mai există niciun pericol pentru public. Comunitatea este în siguranță”, a declarat Infante. „Acum încercăm să ne dăm seama cum s-a întâmplat totul”, mai spune el. 

Împușcăturile au avut loc înainte de începerea zilei de școală, iar în clădire se aflau foarte puțini elevi. 

 

Editor : C.L.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Coreea de Nord amenință că va lua măsuri, după un test nuclear subcritic efectuat de SUA

Papa Francisc critică atitudinea SUA față de migranți: "Nebunie curată. Globalizarea indiferenței e o boală foarte urâtă"

La doar 17 ani, o fată și-a luat doctoratul în medicină

Campanie electorală plină de jigniri în SUA. Biden și Trump se insultă reciproc: „Un ratat dezechilibrat” / „Un nemernic fără margini”

Partenerii noștri