Live

Coreea de Nord a tras noi rachete de croazieră, la câteva zile după ce un soldat american a trecut granița prin DMZ

Data publicării:
Foto: Profimedia Images

Coreea de Nord a lansat „mai multe rachete de croazieră” în Marea Galbenă, între Peninsula Coreeană şi China, a anunţat, sâmbătă, Statul major interarme din Seul, relatează AFP, citată de Agerpres. Potrivit sursei citate, tirurile au avut loc în jurul orei locale 04:00 şi vin la trei zile după lansarea a două rachete balistice, de data aceasta în Marea Japoniei, pe coasta de est.

„Serviciile de informaţii sud-coreene şi americane analizează lansările în timp ce urmăresc semnele de activităţi suplimentare”, au adăugat reprezentanții armatei sud-coreene.

Acest nou test militar vine, de asemenea, la două zile după ce regimul Kim amenința că escala în Coreea de Sud a unui submarin nuclear american se poate „încadra în condiţiile de utilizare” a propriilor sale arme atomice.

Guvernul de la Seul a răspuns la aceste ameninţări a doua zi, reafirmând că orice atac de acest tip ar declanşa o ripostă care ar duce la „sfârşitul” regimului dictatorul nord-coreean, Kim Jong Un.

Kim a descris, în 2022, drept „ireversibil” statutul de putere nucleară al ţării sale şi a cerut întărirea arsenalului acesteia, în special în ceea ce priveşte armele nucleare tactice.

Aceste ultime lansări de rachete de croazieră au loc în momentul în care un soldat american, Travis King, a intrat, marţi, în Coreea de Nord din Sud şi este posibil să fie reţinut acolo de autorităţi, potrivit armatei americane.

Soldatul, care executa o pedeapsă cu închisoarea în Coreea de Sud pentru agresiune, urma să se întoarcă în Statele Unite pentru sancţiuni disciplinare.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Sora lui Kim Jong Un neagă că Rusia și Coreea de Nord fac schimb de arme: „E cea mai absurdă teorie. Nu sunt de vânzare”

Kim Jong Un a testat din nou lansatorul de rachete multiple și a inspectat artileria nord-coreeană

Cel mai mare propagandist al lui Kim Jong Un a murit

O melodie de propagandă lansată de Kim Jong Un a devenit virală pe TikTok. Care e mesajul din spatele cântecului: „E periculos”

Partenerii noștri