Live

Criza din Orientul Mijlociu. Cine ia deciziile momentului în Israel

Data actualizării: Data publicării:
Reuniunea de câteva ore a cabinetului de război s-a încheiat duminică seara fără o decizie privind modul în care Israelul va răspunde atacului Iranului. FOTO: Profimedia Images

Orientul Mijlociu stă pe un butoi cu pulbere după atacul lansat de Iran asupra Israelului. Întreaga lume privește cu îngrijorare spre regiune, în timp ce Occidentul face eforturi diplomatice intense pentru a evita o escaladare, după ce oficialii israelieni au promis răzbunare.

Reuniunea de câteva ore a cabinetului de război s-a încheiat duminică seara fără o decizie privind modul în care Israelul va răspunde atacului Iranului. Mai multe surse oficiale israeliene, citate de presa internațională, spun că membrii cabinetului sunt de acord că Israel trebuie să răspundă, dar nu au decis încă asupra momentului și nici a modului în care acest lucru se va întâmpla.

O escaladare în regiune s-ar putea transforma rapid într-o spirală a violenței de neoprit, ceea ce va afecta rapid, nu doar în plan de securitate, ci mai ales economic, întreaga lume.

Cine sunt oamenii care au în mână decizia momentului

Primul e premierul israelian Bennyamin Netanyahu, care a fost rezervat în declarații după atacul iranian. Dar presa americană și nu numai a scris că, în noaptea de sâmbătă spre duminică el a vorbit la telefon cu președintele american, iar Joe Biden l-ar fi avertizat să nu atace masiv Iranul, deoarece SUA nu vor susține un astfel de răspuns.

Benny Gantz, ministru fără portofoliu și reprezentant al opoziției în cabinetul de război israelian, este al doilea. Presa locală a scris că, alături de adjunctul său, fostul general ar fi fost cel mai vocal susținător al unui răspuns masiv, pe măsura atacului respins însă de Israel și de partenerii săi.

Al treilea membru cheie în mâna căruia e decizia momentului este Youv Galant, ministrul Apărării. De altfel, armata israeliană a primit o sarcină pe care trebuie să o execute cât mai repede. Să vină cu simulări de scenarii pentru răspunsul israelian. De altfel, purtătorul de cuvânt al Armatei a fost trimis să explice cum a decurs întâlnirea de aproape patru ore a cabinetului de război, dar și cum a funcționat aproape fără greș apărarea aeriană a țării în fața atacului masiv al forțelor iraniene. 

Daniel Hagari, purtător de cuvânt al armatei israeliene: "În ultimele ore am aprobat planurile operaționale pentru acțiuni ofensive și defensive. Vom continua să apărăm statul Israel și, împreună cu partenerii noștri, vom continua să construim un viitor mai stabil și sigur pentru întreg Orientul Mijlociu."

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”Șocant”: au decis să divorțeze, după 12 ani! ”Cea mai frumoasă femeie din lume” crede că urmează o altă ”lovitură”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Israelul anunță că trimite trupe suplimentare în Rafah: Operațiunea militară se va intensifica

Zelenski e în Harkov, cel mai fierbinte punct al frontului. În timp ce mii de femei și copii erau evacuați, rușii "îi vânau" cu drone

Iranul avertizează ţările europene: „Vor plăti la momentul potrivit pentru că au ajutat Israelul”

Cresc tensiunile în Cabinetul de Război al Israelului. Netanyahu, luat la rost de ministrul Apărării din cauza planului pentru Gaza

Partenerii noștri