Live

Donald Trump a fost denunţat după ce ar fi făcut o promisiune „tulburătoare” unui lider străin în ceea ce priveşte Ucraina

Data publicării:
FOTO: Guido Bergmann/Bundesregierung via Getty Images

Un oficial al serviciilor americane de informaţii a depus o plângere împotriva lui Donald Trump, după ce preşedintele SUA ar fi făcut o promisiune „tulburătoare” unui lider străin, informează presa internaţională, care relatează că denunţul ar face referire la Ucraina, informează MEDIAFAX.

Preşedintele SUA a negat însă incidentul, catalogând relatările pe această temă drept „fake news”.

Momentan se cunosc puţine detalii despre denunţ, care a fost depus pe data de 12 august.

Într-o scrisoare trimisă Congresului SUA, Michael Atkinson, inspector general al Comunităţii de Informaţii, afirmă că denunţul este credibil şi face referire la „o problemă gravă sau flagrantă, abuz sau încălcarea legii” care implică informaţii clasificate, relatează BBC News şi The Guardian.
Publicaţiile The Washington Post şi The New York Times au relatat că denunţul face referire, cel puţin parţial, la Ucraina, potrivit unor oficiali americani.

Într-un interviu acordat joi seară postului CNN, Rudy Giuliani, avocatul personal al lui Trump, a oferit răspunsuri contradictorii când a fost întrebat dacă a cerut Ucrainei să-l ancheteze pe fostul vicepreşedinte american Joe Biden, care este unul dintre potenţialii contracandidaţi ai lui Trump la scrutinul prezidenţial din 2020. Iniţial, Giuliani a calificat drept ridicolă afirmaţia, pentru ca ulterior să admită şi să spună că este mândru de acest lucru.

În urmă cu câteva săptămâni, Giuliani şi-a anulat o călătorie în Ucraina din cauza unui potenţial conflict de interese între legăturile sale cu Casa Albă şi aparenta sa misiune de a obţine informaţii compromiţătoare despre Biden, al cărui fiu a fost la un moment dat implicat în afaceri cu o companie de energie din Ucraina.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Rușii anunță că au cucerit un sat din Luhansk și susțin că au ocupat poziții mai bune în regiune

Cel puțin 12 morți și 55 de răniți în Ucraina, în urma atacurilor rusești din ultimele două zile

Forțele ucrainene au doborât 29 de drone kamikaze Shahed lansate de ruși pe timpul nopții

Traian Băsescu: Ar fi o mare greșeală a României să nu dea Ucrainei un sistem Patriot. Ucrainenii luptă și pentru noi

Partenerii noștri