Live

El Chapo rămâne cu pedeapsa de închisoare pe viaţă. Apelul celui mai puternic traficant de droguri a fost respins

Data publicării:
El Chapo. Foto: Getty Images

Apelul narcotraficantului mexican Joaquin Guzman, alias El Chapo, condamnat în iulie 2019 la New York la închisoare pe viaţă pentru rolul său în conducerea cartelului Sinaloa, a fost respins în Statele Unite, a anunţat Biroul procurorului federal din Brooklyn.

Într-o decizie judiciară de 44 de pagini, datată marţi, judecătorul Jon Newman consideră că cele zece argumente prezentate de El Chapo trebuie să fie respinse, iar condamnarea sa confirmată.

Considerat la vremea sa cel mai puternic traficant de droguri din lume, Joaquin Guzman fusese găsit vinovat în 2019 pentru un vast trafic de droguri între Mexic şi SUA, precum şi pentru utilizarea ilegală a unei arme de foc şi spălare de bani, relatează AFP, citată de Agerpres.

El Chapo a fost condamnat la închisoare pe viaţă, căreia i s-a adăugat o pedeapsă simbolică de 30 de ani de închisoare suplimentari pentru folosirea de arme automate.

În prezent în vârstă de 64 de ani, El Chapo a fost acuzat că a transportat în SUA cel puţin 1.200 de tone de cocaină pe parcursul a 25 de ani.

În timpul procesului, acuzarea a demonstrat că El Chapo a comandat sau a comis el însuşi asasinarea a cel puţin 26 de persoane, de multe ori acestea fiind întâi torturate. Victimele au fost informatori, traficanţi din organizaţii rivale, poliţişti şi colaboratori, chiar membri ai propriei familii.

Cunoscut şi pentru evadarea sa spectaculoasă dintr-o închisoare mexicană, printr-un tunel, în 2015, El Chapo este deţinut în închisoarea de înaltă securitate Florence, din statul Colorado (vestul SUA).

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Mihai Neșu, adevărul despre divorț: ”Ei nu i-a plăcut niciodată”. S-a spus că soția l-a părăsit după accidentul teribil

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un rus a fost condamnat la 15 ani de închisoare după ce a dat foc unui centru de recrutare pentru războiul din Ucraina

100 de oameni s-au îmbolnăvit după ce au mâncat la o nuntă, iar 80 au ajuns cu „simptome violente” la spital, în Mexic

Papa Francisc a vizitat Veneția, fiind prima sa călătorie de la începutul anului din cauza problemelor de sănătate

Un bărbat a fost condamnat la 1 an şi 9 luni de închisoare cu executare pentru uciderea unui câine

Partenerii noștri