Live

Germanii se vor putea vaccina cu o doză suplimentară de ser ARN mesager din septembrie. Cine este vizat de decizia guvernului

Data actualizării: Data publicării:
Persoanele vulnerabile și cele care nu au fost vaccinate cu ser ARN mesager în Germania vor putea face rapel cu Pfizer și Moderna. Foto: Getty Images

Germania va propune, de la 1 septembrie, administrarea unei doze de rapel de vaccin împotriva COVID -19 pentru categoriile vârstnice şi vulnerabile, precum şi persoanelor care nu au făcut un vaccin de tip ARN mesager, a decis, luni, Ministerul Sănătăţii, citat de AFP.

''Vaccinările rapel vor fi efectuate cu unul dintre cele două vaccinuri tip ARN mesager (Pfizer sau Moderna)'', indică ministerul potrivit căruia această decizie este ''în interesul îngrijirii medicale preventive'' şi ia în considerare preocupările cu privire la ''răspuns imunitar redus sau în declin rapid'' la persoanele vulnerabile, conform Agerpres.

Începând din septembrie, ministrul Sănătăţii, Jens Spahn, doreşte să ofere o a treia doză persoanelor în vârstă şi persoanelor cu sistemul imunitar slăbit, potrivit publicaţiei Bild am Sonntag, care citează un document din cadrul discuţiilor.

Celor deja vaccinaţi complet cu unul dintre vaccinurile cu vector viral (Oxford / AstraZeneca sau Johnson & Johnson) ar trebui să li se administreze un vaccin ARNm ca rapel, conform proiectului.

Până acum, 62% dintre adulţii germani au fost vaccinaţi cu cel puţin o doză, în timp ce 52% sunt complet vaccinaţi, relatează Politico.

În mod separat, pe măsură ce călătoriile se intesifică în perioada concediilor, guvernul a declarat că va începe controalele la frontierele terestre, transmite Mediafax.

Cei care nu sunt complet vaccinaţi trebuie să ofere dovada unui test negativ, o cerinţă care anterior a fost aplicată doar în aeroporturi.

O decizie similară a fost anunțată, săptămâna trecută în Israel, conform Reuters. Aici, o a treia doză de vaccin Pfizer va fi administrată persoanelor peste 60 de ani.

Citește și: America ia în calcul a treia doză de vaccin pentru pacienții cu imunitate scăzută

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

De ce își aruncă grecii oalele pe geam de Paște. Cele mai ciudate tradiții în jurul lumii

Descoperire macabră la o fostă bază nazistă. Cinci schelete cu mâinile și picioarele tăiate, descoperite la „Bârlogul Lupului”

Germania și Polonia sărbătoresc 20 de ani de la primul mare val de extindere al UE către est

Ultimele zile ale lui Hitler. Pe 30 aprilie 1945, dictatorul care visa „Reich-ul de 1000 de ani” se sinucidea în buncărul său

Partenerii noștri