Live

Guvernul francez a adoptat reforma pensiilor prin decret, fără să o mai treacă prin Parlament

Data publicării:
Premierul Edouard Philippe și președintele Emmanuel Macron

Guvernul francez a forțat adoptarea reformei sistemului de pensii folosindu-se de o procedură ce îi permite să ocolească Parlamentul: decretul guvernamental. Este o acțiune menită să contracareze eforturile partidelor de opoziție, care anunțaseră depunerea a peste 40.000 de amendamente la proiectul de lege, relatează Financial Times, citat de Mediafax.

Reforma, care are ca scop unificarea celor 42 de scheme de pensionare specifice fiecărei profesii, a declanșat cea mai lungă grevă din transportul public din istoria Franței, înainte de a ajunge în Parlament.

Premierul Edouard Philippe a anunțat la sfîrșitul săptămânii trecute că va folosi articolul 49.3 din Constituție care permite Guvernului să ocolească Parlamentul pentru a adopta o lege.

Decizia guvernului reliefează mediul politic cu care se confruntă Emmanuel Macron, a cărui susținere a scăzut până la aproximativ 33%. Reforma a devenit cea mai mare provocare pentru președinția sa, pe fondul protestelor vestelor galbene declanșate în 2018.

„Aceasta a fost singura modalitate prin care guvernul a accelerat procesul, luând în considerare strategia opoziției de a prezenta 30.000-40.000 de amendamente pentru a bloca legislația”, a explicat Vincent Martigny, profesor de științe politice la Universitatea din Nisa.

Philippe Martinez, șeful sindicatului CGT, a declarat că sindicatele vor ieși în stradă săptămâna viitoare împotriva reformelor.

Editare web: Luana Păvălucă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Situație scăpată de sub control în Noua Caledonie, care arată ca după război. Macron a convocat iar Consiliul de Securitate

Ce salariu are Macron. Fișa cu venitul lunar al președintelui Franței a fost publicată într-un gest fără precedent

Situație tot mai gravă în Noua Caledonie. Crește numărul morților și al răniților în urma revoltelor sângeroase

Macron, Scholz și Meloni consideră „inadecvat” demersul Kosovo de a adera la Consiliul Europei

Partenerii noștri