Live

Jeremy Renner, Hawkeye din universul Marvel, a fost operat de două ori după accidentul cu plugul de zăpadă. În ce stare este actorul

Data actualizării: Data publicării:
Jeremy Renner a suferit un accident în timp ce curăța zăpada. Sursa foto: Profimedia Images

Jeremy Renner a suferit "un traumatism toracic contondent şi leziuni ortopedice" după ce a suferit un accident acasă, în timp ce dădea zăpada la o parte folosind un plug de zăpadă. Actorul din "Hawkeye" a avut nevoie până acum de două intervenţii chirurgicale, scrie CNN.

Renner a fost operat luni şi "rămâne în unitatea de terapie intensivă în stare critică, dar stabilă", a precizat purtătorul de cuvânt.

"Familia lui Jeremy ar dori să îşi exprime recunoştinţa faţă de medicii şi asistentele incredibile care se ocupă de el, faţă de pompierii şi salvatorii de la Truckee Meadows, faţă de şeriful din comitatul Washoe, faţă de primarul oraşului Reno, Hillary Schieve, şi faţă de familiile Carano şi Murdock. De asemenea, ei sunt extrem de copleşiţi şi apreciază enorm de mult revărsarea de dragoste şi sprijin din partea fanilor săi", se arată în declaraţia purtătorului de cuvânt.

Actorul din "Hawkeye" a avut nevoie până acum de două intervenţii chirurgicale pentru a remedia rănile suferite în accident, a declarat anterior o sursă apropiată actorului pentru CNN.

"Rănile sale sunt extinse", au precizat aceştia.

Renner a fost spitalizat în stare critică după ce a fost rănit în Nevada, a confirmat publicistul său pentru CNN în cursul zilei de luni.

Renner a jucat în mai multe proiecte Marvel personajul Clint Barton/ Hawkeye începând cu filmul "Thor"din 2011.

Pe lângă faptul că este un Avenger, Renner a jucat în numeroase blockbustere, inclusiv două filme din seria "Mission: Impossible", "Arrival", "American Hustle" şi "28 Weeks Later".

El a fost, de asemenea, nominalizat la două premii Oscar, inclusiv un rol secundar pentru "The Town" şi cel mai bun actor pentru rolul din "The Hurt Locker".

În prezent, joacă în serialul "Mayor of Kingstown" de Taylor Sheridan, al cărui sezon doi debutează în ianuarie. De asemenea, va apărea într-un serial la Disney Plus în 2023, numit "Rennervations".

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”Execuție” în 21 de minute! VIDEO Ostapenko nu a suportat umilința și a izbucnit. Gestul făcut și la finalul meciului

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

După 80 de ani, asistenta care a salvat vieți în Al Doilea Război Mondial alături de medicul Gafencu s-a întors la spital

Impact violent pe o șosea din Mureș. Sunt trei victime, una în stare foarte gravă. A intervenit elicopterul SMURD

O cisternă cu etanol s-a răsturnat pe DN2, la Mărășești: șoferul a murit, traficul este blocat

O fetiță de 4 ani a murit după ce a sărit în fața unei mașini, în Orăștie

Partenerii noștri