Live

Video&Foto Joe Biden a semnat legea care protejează căsătoriile gay. Casa Albă a fost iluminată în culorile curcubeului

Data actualizării: Data publicării:
Casa Albă a fost iluminată în culorile curcubeului după ce Joe Biden a semnat legea care permite căsătoriile gay. Foto: Twitter/ White House

Într-o atmosferă festivă și în faţa a mii de invitaţi la Casa Albă, Joe Biden a semnat o lege federală care protejează uniunea persoanelor de acelaşi sex în Statele Unite, transmite AFP, citată de Agerpres. Preşedintele Joe Biden este un susţinător al căsătoriei între persoanele de acelaşi sex, încă de pe vremea când era vicepreşedinte în administraţia Obama. Evenimentul a fost marcat prin iluminarea Casei Albe în culorile curcubeului. 

La eveniment au fost prezente vicepreşedinta Kamala Harris şi preşedinta Camerei Reprezentanţilor Nancy Pelosi, susținătoare vechi ale drepturilor persoanelor aparţinând comunităţii LGBT+.

Prin adoptarea acestei legi, preşedintele american a salutat "un pas crucial către egalitate, libertate şi justiţie, nu doar pentru câţiva, ci pentru toată lumea".

Biden a semnat Legea privind respectul pentru căsătorie în faţa a mii de invitaţi pe Peluza de Sud, în cadrul unui eveniment despre care Casa Albă a spus că reflectă importanţa momentului, scrie AFP.

Legea "este o lovitură adusă urii în toate formele ei", a declarat preşedintele SUA.

"Un lucru este când Curtea Supremă pronunţă o hotărâre şi cu totul altul atunci când aleşii poporului votează în Congres pentru a spune cu voce tare şi clar: iubirea este iubire", a spus Biden în aclamaţiile unei mulţimi de peste 5.000 de persoane. Preşedintele s-a aşezat apoi să semneze lege. În timp ce îi înmâna stiloul Kamalei Harris a început să răsune hit-ul lui Lady Gaga, "Born this way", iar Casa Albă s-a iluminat în culorile curcubeului.

Legea adoptată marţi abrogă legile anterioare care defineau căsătoria ca o uniune între un bărbat şi o femeie şi interzice ofiţerilor de stare civilă, indiferent de stat, să discrimineze cuplurile "din cauza sexului, rasei, etniei sau originii acestora".

Legea a fost adoptată în Congres de toţi aleşii democraţi şi de 39 de republicani, în timp ce 169 de membri ai Partidului Republican s-au opus.

Marea majoritate a americanilor, inclusiv simpatizanţi ai republicanilor, susţin căsătoriile între persoane de acelaşi sex. Dreapta religioasă însă, continuă să se opună în marea ei parte.

Uniunile între persoanele de acelaşi sex sunt garantate de Curtea Supremă din 2015. Însă după decizia istorică din iunie a Curţii privind avortul, mulţi americani progresişti se tem pentru viitorul acestui drept.

Editor : D.D.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO ”Ireal”. Donald Trump și un model au provocat indignare prin aparițiile de la Miami: ”Lumea ciudaților”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Trump compară guvernul lui Biden cu Gestapo-ul nazist: „Ei bine, acum trebuie să scoatem mănuşile”

Biden se va întâlni cu regele Iordaniei săptămâna viitoare, la Casa Albă

„Ar putea fi «Vietnamul» lui Biden”. Haosul și arestările în masă din campusurile americane ar putea să schimbe dinamica alegerilor

Prima reacție a lui Biden după violențele din campusuri: „Au dreptul să protesteze, dar nu să provoace haos”

Partenerii noștri