Live

Kremlinul a adus „activiști” pro-război să strige în fața ambasadelor țărilor occidentale la Moscova

Data publicării:
Susținătorii războiului lui Putin s-au adunat în fața ambasadelor occidentale pentru a protesta. Foto: Profimedia Images

Activişti pro-Kremlin au protestat, sâmbătă, la Moscova în faţa ambasadelor a 20 de ţări considerate de Rusia drept „neprietenoase”, cu ocazia aniversării a noua ani de la anexarea Peninsulei Crimeea.

Ţări precum Statele Unite, Regatul Unit şi Franţa „susţin Ucraina (...) şi livrează în mod activ arme letale regimului ucrainean”, s-a plâns mişcarea de tineret „Molodaia gvardia” („Tânăra Gardă”) într-un comunicat.

„Cu ajutorul acestor arme letale, este prevăzut în planul lui Zelenski şi al lui Biden luarea înapoi a Crimeei” de la ruşi, a spus preşedintele mişcării, Anton Demidov, în timpul demonstraţiei din faţa ambasadei SUA.

Mitingul din faţa ambasadei americane a reunit în jur de 400 de activişti care afişau pancarte pe care se putea citi „Statele Unite, tu semeni moartea”, „Crimeea cu Rusia pentru totdeauna”, a transmis un corespondent al AFP, conform Agerpres.

În faţa ambasadei Regatului Unit s-au strâns aproximativ 200 de protestatari, potrivit unui jurnalist AFP. Conform informaţiilor furnizate de Molodaia gvardia”, totalul activiştilor pro-Kremlin care au protestat a fost de 5.000.

Rusia a anexat peninsula ucraineană Crimeea pe 18 martie 2014, în urma unui referendum nerecunoscut de Ucraina şi de comunitatea internaţională. Această anexare a adus Rusiei numeroase sancţiuni internaţionale, care s-au înăsprit după declanşarea invaziei, în februarie 2022.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Volodimir Zelenski anunță că armata ucraineană a mai doborât un bombardier rusesc deasupra Donețk

Volodimir Zelenski a fost pus de Moscova pe lista persoanelor căutate în Rusia

Josep Borrell avertizează că Rusia e o amenințare existențială pentru Europa: „Dacă va avea succes, Putin nu se va opri în Ucraina”

Zaharova acuză NATO că se pregătește „serios” pentru un război cu Rusia: „Să recunoaștem asta”

Partenerii noștri