Live

Camionul cu 39 de cadavre. Doi vietnamezi care au lucrat în România ar putea fi printre victime

Data publicării:
În octombrie 2019, treizeci şi nouă de persoane - 31 de bărbaţi şi 8 femei - au fost găsite decedate într-un parc industrial în apropiere de Londra, într-un camion frigorific. Foto: Guliver / GettyImages

Doi bărbați din Vietnam, care au lucrat în România, s-ar putea număra printre cei 39 de migranți găsiți morți miercuri într-un camion în comitatul britanic Essex, relatează The Guardian, citat de Mediafax.

Vo Ngoc Nam, în vârstă de 28 de ani, a lucrat o perioadă în România și intenționa să ajungă în Marea Britanie, după cum a declarat mama acestuia. Ea a spus că așteaptă vești de la fiul său de câteva zile, însă nu a primit nicio informație.

O altă posibilă victimă este Nguyen Dinh Tu, care a lucrat ilegal în România, dar și în Germania. Acum câteva luni, el i-a cerut soției sale să îl ajute să strângă 14.000 de dolari pentru a putea să ajungă ilegal din Germania în Marea Britanie. Tatăl acestuia a declarat că rudele sale din Marea Britanie l-au anunțat că Tu s-ar afla printre cei 39 de morți.

Forțele de ordine din comitatul britanic Essex au anunțat miercuri descoperirea a 39 de cadavre în interiorul unui container frigorific al unui camion în Essex. Inițial, autoritățile britanice au bănuit că migranții găsiți morți în camion erau de origine chineză, însă ulterior au ajuns la concluzia că aceștia ar putea fi vietnamezi. Un preot catolic din Vietnam a declarat pentru Reuters că bănuiește că cele mai multe dintre victime sunt vietnamezi.

Poliția britanică a informat că foarte puține dintre victime aveau asupra lor acte de identitate și speră să identifice cadavrele cu ajutorul analizelor ADN.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO ”Ireal”. Donald Trump și un model au provocat indignare prin aparițiile de la Miami: ”Lumea ciudaților”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Polițiști de frontieră înjunghiați de traficanții de migranți. Unul dintre suspecți a fost prins, alți doi sunt căutați

Băieţelul din Gorj vândut pe câteva sute de lei în Germania este adus în România, dar nu va fi dat înapoi familiei

Fost discipol al lui Gregorian Bivolaru, ridicat de procurori. Racola fete pentru videochat, spunând că face „evoluție spirituală”

Raiduri ale agenților federali din SUA la proprietățile lui Sean „Diddy” Combs. Acuzațiile care îl vizează pe rapper

Partenerii noștri