Live

Caz șocant în Indonezia. Medicii au refuzat să castreze un pedofil condamnat la 12 de ani de închisoare

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Gulliver/Getty Images

Medici indonezieni au declarat marţi că au refuzat să efectueze o operaţie de castrare chimică unui bărbat care fusese condamnat la această procedură, în plus faţă de pedeapsa cu închisoarea pe care trebuie s-o execute pentru violarea mai multor copii, informează DPA.

Un tribunal din provincia Java de Est l-a găsit pe Muh Aris, 20 de ani, vinovat de agresarea sexuală a nouă copii şi l-a condamnat la 12 ani de închisoare în luna iulie. Judecătorii au ordonat totodată ca bărbatul fie castrat pentru a nu mai putea comite infracţiuni similare atunci când iese din închisoare. 

Cu toate acestea, Parchetul nu a reuşit să găsească un medic dispus să efectueze procedura, a declarat purtătorul de cuvânt al biroului procurorului general, Mukri. "Vom discuta această problemă cu ministrul Sănătăţii", a precizat Mukri, citat de Agerpres, fără a oferi alte detalii. 

Pudjo Hartono, directorul consiliului profesional al Asociaţiei medicilor din Indonezia, a precizat că efectuarea acestei proceduri încalcă codul deontologic al medicilor. El a adăugat că procedura ar putea avea efecte negative asupra sănătăţii persoanei respective, iar beneficiile acesteia sunt discutabile. 

În ceea ce-l priveşte, condamnatul a declarat că ar muri mai degrabă decât să fie castrat. 

În 2016, parlamentul indonezian a adoptat - la propunerea preşedintelui Joko Widodo - o lege controversată care autorizează efectuarea de castrări chimice în cazul pedofililor condamnaţi, pe lângă pedeapsa cu moartea.

Editor web: Alina Popescu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Alertă la cel mai înalt nivel în Indonezia, după ce vulcanul Ibu a erupt

VIDEO Momentul în care un bărbat cade din avion, după ce scara de îmbarcare este mutată de echipajul de la sol

La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era de fapt un bărbat cu un plan ascuns

Tragedie pe insula Java: 9 elevi și un profesor au murit într-un accident cu autobuzul școlar

Partenerii noștri