Live

Ce loc ocupă România în topul celor mai prospere și fericite țări din lume. Starea sistemului sanitar este cea care ne trage atât de mult în jos

Data publicării:
FOTO: Shutterstock

Institutul londonez Legatum a făcut public topul global al prosperității, pe care îl actualizează an de an. Este vorba despre un instrument complex care clasifică țările într-un clasament al bogăției, stării de sănătate a populației și fericirii. 

Norvegia a fost desemnată, pentru a opta oară în ultimii zece ani, cea mai prosperă țară din lume. Norvegia este urmată de Noua Zeelandă și Finlanda, pe locul 3. De altfel, Noua Zeelandă a ocupat fruntea clasamentului în 2016. 

Nu mai puțin de 104 variabile sunt luate în calcul pentru acest top. Printre acestea PIB-ul pe cap de locuitor sau numărul persoanelor angajate cu normă întreagă. Aceste variabile sunt, la rândul lor, împărțite în subcategorii precum: economie, mediu de afaceri, calitatea guvernării, educaţie, sănătate, siguranţă şi securitate, libertatea individului, capitalul social şi mediul natural. 

România ocupă locul 46, într-un top în care au fost analizate nu mai puțin de 149 de țări. Am urcat patru poziții față de 2016. Țara noastră stă cel mai bine la capitolul siguranță și securitate - locul 42, în timp ce la sănătate suntem codași - locul 91. 

 Iată cum arată topul 10 al celor mai prospere țări din lume: 

1. Norvegia

2. Noua Zeelandă

3. Finlanda

4. Elveţia

5. Suedia

6. Olanda

7. Danemarca

8 Canada

9. Australia

10. Marea Britanie

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Povestea adolescentului care a ajuns cel mai căutat criminal cibernetic din Europa. Ce condamnare a primit pentru 30.000 de infracțiuni

Şeful armatei finlandeze avertizează: Rușii doresc să provoace cât mai multă diviziune în Europa

Croaziera în care oaspeții pot călători nud. Cât costă inedita experiență și ce reguli trebuie să urmeze pasagerii

Presa din Ungaria: „E oficial, românii trăiesc mai bine decât maghiarii”

Partenerii noștri