Live

FOTO Ca să aibă acces la școala online, copiii din Sri Lanka urcă la 9 metri în copaci, după ce traversează păduri cu leoparzi

Data actualizării: Data publicării:
Sri Lanka FOTO: Profimedia Images

Ca să aibă acces la școala online, copiii dintr-un sat îndepărtat din Sri Lanka sunt obligați să meargă prin desișuri frecventate de leoparzi și elefanți. Apoi urcă peste 2 kilometri, în vârful unei stânci, unde au semnal de internet, sau urcă în copaci.

În această situație se află profesorii și aproximativ 45 de elevi din Bohitiwaya. Profesorul de tehnologie informațională Nimali Anuruddhika spune că nu poate să meargă la școală, din cauza restricțiilor și doar așa poate să încarce lecțiile pentru elevi, potrivit msn.com.

Elevii care locuiesc în sat fac traseul ori de câte ori au de descărcat teme online trimise de profesorii lor. Nu toți au telefoane mobile sau laptopuri, așa că 4-5 copii împart un singur dispozitiv.

Părinții lor, în majoritate fermieri, îi însoțesc zilnic pe copii, din cauza pericolelor existente. Pathmini Kumari spune că fiul său care este în clasa a șasea escaladează stâncile chiar și de două ori pe zi și se teme să nu pățească ceva.

Satul aflat în partea central-estică a insulei nu are acces la facilități de bază. Copiii învățau într-o școală aflată la 16 km distanță, dar acum este închisă.

În satul Lunugala, la aproximativ 60 de kilometri distanță de Bohitiwaya, părinții își duc copiii la școală online pe munte, în vârful unor copaci, la peste 9 metri înălțime, pentru că doar acolo ajunge semnalul de internet.

Școlile din Sri Lanka au fost închise în cea mai mare parte din martie 2020.

Autoritățile spun că depun toate eforturile pentru a oferi tuturor copiilor acces la educație, dar un reprezentant al uniunii profesorilor spune că cel mult 40% din cei 4,3 milioane de elevi din Sri Lanka pot participa la cursuri online.

Guvernul din Sri Lanka a început luni o campanie de vaccinare a profesorilor, pentru ca școlile să fie redeschise cât mai curând.

Editor : D.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Anamaria Prodan a spus de față cu Roland Gavril ce se va întâmpla dacă boxerul o va înșela! ”Toți sunt șmecheri”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Tragedie la o cursă de mașini. Cel puțin șapte oameni au murit după ce o mașină a lovit mulțimea

Un șobolan a ținut la sol un avion Airbus timp de 3 zile. Mai multe zboruri au fost întârziate

Sri Lanka a adoptat o lege dură pentru utilizatorii reţelelor sociale: Pedepse cu închisoare pentru postări false

Peste 1.200 de elevi din Prahova învață online, după ce comuna lor a rămas fără gaze în plin ger, din cauza unei avarii

Partenerii noștri