Live

Fotograf la un pas de moarte în timp ce zbura cu deltaplanul. Un an mai târziu a repetat experiența

Data publicării:
Sursă foto: captură Youtube / Chris Gursky

Un fotograf american a fost la un pas de moarte în timp ce zbura cu deltapalnul, în Elveția, după ce instructorul de zbor a uitat să-i atașeze centura de siguranță, scrie CNN. Un an mai târziu, bărbatul a vrut să-și învingă teama și a repetat experiența. De această dată, instructorul nu a mai uitat să se asigure că echipamentul este atașat corespunzător.

În 2018, Chris Gursky se afla în vacanță alături de soția sa. În prima lor zi în Elveția, fotograful american a decis să zboare cu deltaplanul, însă experiența i-a fost aproape fatală. Instructorul a uitat să-i atașeze hamul, iar Gursky a stat agățat timp de aproape 4 minute.

Cei doi și-au dat seama rapid de eroare și au încercat să ajungă cât mai repede la sol. Bărbatul s-a prins de instructor şi de bara aparatului de zbor în încercarea de a rămâne în viaţă. Nu reuşesc să aterizeze din prima încerare, iar zborul de coşmar continuă pentru mai bine de două minute. În cele din urmă, experiența se încheie cu bine.

În mai puțin de un an, însă, Gursky și soția sa au revenit în Elveția pentru a mai încerca din nou să zboare cu deltapalnul.

„Mi-am zis: vreau să o fac din nou. Vreau să zbor iar. Cel mai greu moment a fost când am ajuns la punctul de lansare, locul în care am stat și prima dată. Însă, imediat ce am ajuns în aer m-am relaxat și mi-am zis că totul va fi bine. A fost minunat”, a declarat americanul.

Editor: I. I. 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Anamaria Prodan a spus de față cu Roland Gavril ce se va întâmpla dacă boxerul o va înșela! ”Toți sunt șmecheri”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Partenerii noștri