Live

Nou record sumbru în SUA. În doar 24 de ore s-au înregistrat peste 60.000 de cazuri de COVID și 1.059 de victime

Data publicării:
Foto: Profimedia Images

Statele Unite au înregistrat, pentru a noua zi consecutiv, peste 60.000 de noi cazuri de contaminare cu coronavirusul în 24 de ore, potrivit datelor raportate de universitatea americană Johns Hopkins, scrie Agerpres, citând AFP.

COVID-19 a făcut 1.059 de noi victime în 24 de ore, pentru un total de 142.942 de morţi, potrivit universităţii cu sediul la Baltimore (Maryland, est).

Cele 63.967 de noi contaminări recenzate într-o zi ridică la peste 3,9 de milioane numărul cazurilor pozitive în ţară de la începutul pandemiei, apărută în decembrie în China înainte de a se răspândi în întreaga lume.

Pe de altă parte, mai mult de 1,2 milioane de americani au fost declaraţi vindecaţi.

De departe cea mai afectată din lume în valoare absolută, Statele Unite, după o ameliorare spre sfârşitul primăverii, cunosc de mai multe săptămâni o explozie a numărului de infecţii mai ales în sudul şi vestul ţării.

Miercuri, cu aproape 415.000 de cazuri confirmate, California a devenit statul care a înregistrat cele mai multe contaminări cu coronavirusul, depăşind New Yorkul - dar este, de asemenea, cel mai populat stat american şi numără dublul locuitorilor New Yorkului.

Peste 7.800 de persoane au murit în California de la începutul pandemiei, dintre care 115 marţi.

Editor: Cristina Iancu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Virusul gripal e cel mai probabil să declanșeze o nouă pandemie. Cercetătorii se tem și de un patogen misterios numit „Boala X”

Polonia a primit, după doi ani de așteptare, primele miliarde de euro din PNRR, după reforme ale guvernului Tusk

O nouă mutație a coronavirusului a fost clasificată ca „variantă de interes”. JN.1 se răspândește rapid pe glob

Recuperarea economică a Chinei se clatină puternic. Țara a intrat în deflație pentru prima oară în ultimii doi ani

Partenerii noștri