Live

Nouă copii au murit în Afganistan, în urma exploziei unei mine sovietice cu care se jucau

Data publicării:
Tragedia a avut loc în provincia Ghazni, în sud-estul Afganistanului. Foto: Profimedia

Nouă copii au murit în sud-estul Afganistanului în explozia unei mine de pe vremea războiului cu Uniunea Sovietică, în anii '80, cu care se jucau, a anunţat luni un reprezentant al provinciei Ghazni.

„Nouă copii au fost ucişi duminică (...) în explozia unei mine de pe vremea invaziei ruse cu care se jucau”, a declarat directorul Departamentului Informaţiei şi Culturii din Ghazni, Hamidullah Nisar, potrivit AFP, preluată de News.ro.

Poliţia din Ghazni (sud-est) a anunţat într-un comunicat că este vorba despre cinci fete şi patru băieţi, cu vârste cuprinse între 4 şi 10 ani.

Tot duminică, alt copil a murit în provincia Herat (vest) în explozia unei muniţii care s-a soldat şi cu cinci răniţi, a anunţat poliţia pe rețeaua X.

10 ani de război sângeros cu URSS

Accidente sângeroase cu dispozitive explozive sunt frecvente în Afganistan, al cărui teritoriu a fost devastat de peste 40 de ani de conflicte armate.

Armata Roşie a invadat Afganistanul în decembrie 1979 şi s-a retras în februarie 1989, în urma unui conflict de peste nouă ani extrem de sângeros.

După întoarcerea talibanilor la putere, în august 2021, şi pacificarea ţării, milioane de afgani s-au putut întoarce în satele şi pe câmpurile lor.

Însă mine sau muniţie neexplodate continuă să omoare şi să mutileze mai ales copii.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Dezastru în Afganistan. 200 de oameni au fost uciși de inundații masive

CNN: O nouă filmare a atacului cu bombă din timpul retragerii trupelor americane din Afganistan contrazice raportul Pentagonului

ISIS a pus ochii pe Europa și SUA, după masacrul de la Moscova. „Furtuna perfectă” care amenință Jocurile Olimpice de la Paris

Cine este liderul ISIS-K, gruparea care a revendicat masacrul de la Moscova și a devenit cea mai de temut ramură a Statului Islamic

Partenerii noștri