Live

O tânără a supraviețuit 7 zile datorită furtunului de la radiatorul mașinii

Data actualizării: Data publicării:

O tânără femeie din Oregon, care a fost dată dispărută în urmă cu o săptămână, a fost salvată de pe nişte stânci marine pe care s-a prăbuşit cu Jeep-ul său Patriot în urma unui accident, supravieţuind în tot acest timp doar cu apa de la pârâu din apropiere la care a reușit să ajungă mulțumită furtunului de la radiatorul mașinii, informează sâmbătă Reuters.

Angela Hernandez, 23 de ani, originară din Portland, a fost găsită de o pereche de drumeţi vineri seară, după ce aceştia au remarcat epava SUV-ului Jeep Patriot, parţial scufundată la baza unor stânci de 60 de metri care coboară în mare, scrie Agerpres.

Femeia a fost ultima oară văzută la volanul SUV-ului său, la o benzinărie, pe 6 iulie, la aproximativ 80 de kilometri nord de locul în care a fost găsită. Angela Hernandez era conştientă în momentul în care a fost găsită şi suferise o rană la umăr.

Femeia a fost salvată de pe stânci şi transportată cu un elicopter la cel mai apropiat spital. Ea le-a declarat anchetatorilor că a tras brusc de volan pentru a evita să lovească un animal şi a pierdut controlul maşinii, plonjând de pe faleza înaltă în ocean, pe Highway 1, la nord de Nacimiento Fergusson Road. „Ea a rezistat bând apa din radiatorul maşinii”, au declarat polițiștii.

O televiziune locală a explicat că femeia a folosit de fapt furtunul de la radiatorul mașinii  pentru a lua apă de la un pârâu din zonă.

"De obicei, în astfel de accidente, victimele mor pe loc, din cauza căderii, iar dacă au noroc şi scapă cumva, îi ucide oceanul. Ea a fost de două ori norocoasă", a comentat un reprezentant al poliţiei locale.

Angela Hernandez plecase de acasă, din Portland, pentru a-şi vizita sora, Isabel, care locuieşte în Lancaster, Los Angeles County

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un şofer, posibil drogat, a ameninţat un altul cu un cuţit, după o şicanare în trafic în Mamaia

Impact violent pe o șosea din Mureș. Sunt trei victime, una în stare foarte gravă. A intervenit elicopterul SMURD

O cisternă cu etanol s-a răsturnat pe DN2, la Mărășești: șoferul a murit, traficul este blocat

O fetiță de 4 ani a murit după ce a sărit în fața unei mașini, în Orăștie

Partenerii noștri