Live

ONU condamnă decizia lui Trump de a recunoaşte Ierusalimul drept capitală a Israelului

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Guliver/GettyImages

Adunarea Generală a ONU a adoptat joi - cu o largă majoritate - o rezoluţie prin care condamnă recunoaşterea de către Washingon a Ierusalimului drept capitală a Israelului.

Dintre cele 193 de ţări membre, 128 au votat rezoluţia, nouă au votat „împotrivă”, iar 35 au decis să se abţină, într-un scrutin pe care preşedintele american a promis să-l scruteze atent.

În afară de Statele Unite şi Israel, împotriva proiectului de rezoluţie care contestă decizia lui Donald Trump au votat Guatemala, Honduras, Togo, Micronezia, Nauru, Palaos şi Insulele Marshall.

Donald Trump a ameninţat cu represalii financiare statele care vor susţine textul.

Un semn că ameninţările şi presiunile Washingtonului au contat, 35 de ţări au decis să se abţină, iar 21 nu au luat parte la scrutin, scrie News.ro.

Printre statele care s-au abținut de la vot se numără România, Cehia, Ungaria, Polonia, Argentina, Mexic, Canada, Australia, Paraguay, Filipine.

La 6 decembrie, preşedintele american Donald Trump a anunţat că SUA recunosc Ierusalimul drept capitală a statului Israel, anunţ ce a marcat o schimbare majoră a politicii Washingtonului în Orientul Mijlociu. Totodată, Trump a cerut Departamentului de Stat al SUA să înceapă pregătirile pentru a muta ambasada SUA de la Tel Aviv la Ierusalim. Liderul de la Casa Albă a subliniat că Ierusalimul trebuie să rămână locul sfânt pentru trei religii importante (creştină, mozaică şi musulmană, n.r.) şi că Israelul are dreptul de a-şi decide propria capitală.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

"Foloseşte-ţi votul": Parlamentul European a lansat clipul electoral prin care cheamă cetățenii UE să voteze la alegerile europene

Biden îl ironizează pe Trump la cina corespondenților de la Casa Albă: Sunt un bărbat matur, într-o cursă împotriva unui copil de 6 ani

Posibilul vicepreședinte al lui Trump a recunoscut că și-a ucis câinele: „L-am urât”

Victoria lui Trump, risc existențial pentru unitatea Europei. Cum ar putea fi dezbinată UE dacă magnatul revine la Casa Albă (Politico)

Partenerii noștri