Live

Poliția a închis un drum timp de 31 de ore după ce o păpușă sexuală aruncată în pădure a fost confundată cu un cadavru

Data actualizării: Data publicării:
Poliția engleză a închis un drum pentru aproape două zile pentru a „izola locul crimei” FOTO: Getty Images

Poliția engleză a închis un drum pentru aproape două zile pentru a „izola locul crimei” și a putea investiga o sesizare potrivit căreia un cadavru a fost aruncat în pădure. Numai că atunci când au găsit „cadavrul”, polițiștii au văzut că era, de fapt, o păpușă sexuală.

Ofițerii din Warwickshire, centrul Angliei, au transmis că au constatat „cu mare ușurare” că mâna și piciorul care au fost observate într-un tufiș s-au dovedit a fi ale unei păpuși, potrivit The Independent.

Poliția a precizat că a urmat întocmai procedura, a trimis un medic legist în pădurea de lângă Kineton și a izolat un drum de țară timp de 31 de ore, până situația a fost elucidată. E drept că toată agitația s-a produs din cauza unei păpuși gonflabile „în mărime naturală cu caracteristici foarte realiste”, dar că măsurile ar fi fost pe deplin justificate în cazul în care era vorba de un cadavru real.

„Un localnic a văzut piciorul și mâna unei femei ieșind dintr-un tufiș și a sunat la poliție, crezând că era un cadavru”, a declarat o sursă apropiată anchetei pentru p-resa britanică.

„Poliția a crezut că se află în fața unui caz de crimă. În zonă au fost trimise dube criminalistice, iar ofițerii au izolat zona și au păzit drumul, în timp ce anchetatorii au căutat indicii”, a mai spus sursa.

Ofițerii au respirat ușurați când și-au dat seama că nu aveau de a face cu un caz de crimă și chiar au avut puterea să râdă la finalul acțiunii.

Un purtător de cuvânt al Poliției din Warwickshire a declarat: „Putem anunța cu mare ușurare că patologul a stabilit că piciorul și mâna din tufiș aparțineau de fapt unei păpuși în mărime naturală.

Mulțumim persoanei care ne-a sesizat - apelul a fost făcut cu bună-credință - și, de asemenea, mulțumim localnicilor pentru răbdarea de care au avut-o în timp ce am investigat problema.”

Editor : D.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Reghecampf, plângere penală și acuzații către soție: susține că i-au dispărut bunuri de peste 600.000 de euro! Primele reacții

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cine a ucis-o pe Karen în 1966? Misterul a fost elucidat abia acum, iar descoperirea a provocat stupoare

Primele rezultate în cazul fetiței de 4 ani care a murit după ce a mâncat macrou congelat. Ce s-a descoperit la analize

Răsturnare de situație în cazul morții lui Diego Maradona. Un nou raport ar putea schimba cursul anchetei

USR susține că a reuşit să scoată din noul Cod Silvic prevederi care ar fi distrus iremediabil pădurile din România

Partenerii noștri