Live

Scandal uriaș în Germania. Poliția a cerut hotelurilor să anunțe când cazează români: „Sunt hoți”

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Guliver / GettyImages

În timpul pregătirilor pentru Festivalul Highfield, care are loc anual lângă Leipzig și care anul acesta s-a desfășurat weekend-ul trecut, poliția a transmis adrese către hotelierii din zonă și le-a cerut să anunțe dacă au oaspeți români. Acum, poliția din Leipzig este acuzată de rasism.

În adresa respectivă, polițiștii și-au motivat solicitarea prin faptul că, în anii anteriori, cu ocazia festivalului, în zonă au acționat bande de hoți de buzunare din România. Potrivit MDR.de, în 2016, au fost arestați 20 de membri ai unei bande care a acționat în perioada festivalului de heavy metal.

După acest demers, mai multe organizații i-au acuzat pe oamenii legii de rasism.

Printr-un mesaj postat pe Twitter, poliția a explicat adresa spunând că este acoperită de un articol din Legea Poliției Saxone: „În termenii stabiliți de lege, poliția poate adopta măsurile necesare pentru a evita problemele de siguranță și ordine publică”.

Andreas Loepki, purtătorul de cuvânt al Poliției Leipzig, a spus că în baza schimburilor de date făcute la nivel național, s-a identificat un grup de infractori care urma să acționeze la festival.

Der Sächsische Datenschutzbeauftragte, garantul pentru protecția datelor personale din landul Saxonia, apreciază că poliția a acționat legal și cu scopul de prevenire a pericolelor, iar furnizarea datelor se face voluntar, nu obligatoriu și nu ar conține date personale.

Citește și: Român din Germania condamnat la închisoare pentru că a încercat să se sinucidă de mai multe ori

Poliția Leipzig, acuzată de rasism

Deputata Juliane Nagel, din parlamentul statal, a fost printre primele persoane care au reacționat printr-un mesaj pe Twitter, la care a fost atașată și adresa Poliției: „Încă o dată, metode dubioase ale poliției... Fascismul cotidian sosește sub forma unei scrisori oficiale formulată educat”.

Cop Watch Leipzig, o organizație non-guvernamentală care monitorizează abuzurile poliției, apreciază că poliția a depășit limitele și că prin acest demers, ofițerii i-au pus pe toți românii într-o lumină foarte proastă și au creat o suspiciune generală. „Încalcă principiile de nediscriminare și nu constituie o metodă acceptabilă de anchetă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Cop Watch pentru MDR.de.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Democraţia este ameninţată”. Reacția lui Scholz după ce un europarlamentar german a fost atacat în timp ce lipea afișe

„Extremiștii sunt complet dezinhibați și ne consideră vânat”. Un europarlamentar german, bătut cu sălbăticie în timp ce lipea afișe

Berlinul vrea să scape de vila lui Joseph Goebbels, ministrul de propagandă al lui Hitler: "Luați-o, e cadou!"

Dezastru în Europa, unde sunt coduri portocalii de furtuni. Inundații în Germania și Olanda, grindină cât mingea de ping-pong în Franța

Partenerii noștri