Live

Un avion a întors deasupra Oceanului Atlantic, pentru că la bord era un telefon nerevendicat

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Gulliver/ Getty Images

Un zbor al companiei Air France care plecase din Paris și urma să aterizeze în Chicago a fost nevoit să se întoarcă din drum deoarece membrii echipajului au găsit un telefon nerevendicat la bordul avionului.

Piloții au decis să întoarcă aeronava deasupra Oceanului Atlantic din „motive de siguranță”. A fost efectuată astfel o aterizare de urgență în Irlanda, la peste două ore de la decolarea din Paris, potrivit Business Insider.

Telefonul a fost apoi verificat cu raze x de polițiștii aeroportului irlandez Shannon. După ce s-au convins că dispozitivul este în regulă, telefonul a fost returnat echipajului Air France.

Foto: Flight radar

Oficialii cred că telefonul ar fi aparținut unei persoane care a călătorit înaintea acestei curse cu același avion, iar cei care au curățat aeronava nu l-au observat.

Air France dorește să le reamintească tuturor pasagerilor și membrilor echipajului că toți cei care se îmbarcă trec printr-o inspecție screening înainte să li se permită accesul în aeronavă, iar siguranța la bord este imperativă”, a transmis compania aeriană, într-un comunicat.

Redactor: C.T.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Aterizare forţată a unui avion de mici dimensiuni în Alba. Pompierii au găsit aeronava răsturnată cu roţile în sus

Alertă falsă cu bombă pe aeroportul din Chișinău. Pilotul unui avion care venea de la Londra a decis să aterizeze de urgență la Iași

Desfășurare impresionantă de forțe la Timișoara, după ce un avion a aterizat de urgență. A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Alertă cu bombă la bordul unui avion Turkish Airlines. Aeronava a aterizat de urgență pe Otopeni

Partenerii noștri