Live

Mesajul categoric al Parisului după ce Trump a cerut revenirea Rusiei în G7: De neimaginat

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Jean-Noel Barrot, ministrul de externe al Franței / Sursa foto: x.com/le_Parisien

Parisul resping drept „de neimaginat” o revenire în prezent a Rusiei în cadrul G7, care să redevină G8, aşa cum vrea noul preşedinte american Donald Trump

„În prezent este de neimaginat. G7 este un grup al celor mai avansate mari democraţii. Vrea Rusia să apară ca o democraţie avansată? Nu”, deci „în prezent acest lucru nu este acceptabil”, a declarat duminică la postul LCI ministrul francez de Externe Jean-Noël Barrot, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Noul preşedinte american Donald Trump a pledat joi, după o convorbire la telefon cu omologul său rus Vladimir Putin, în favoarea unei reveniri a Rusiei în cadrul G7, care să redevină G8.

Trump a catalogat excluderea Rusiei din G8 în 2014, după ce a anexat Crimeea, drept o „greşeală”.

„Mi-ar plăcea mult să se întoarcă”, a declarat el despre omologul său rus şi despre acest format diplomatic din care Rusia a fost dată afară.

Şeful diplomaţiei nu a exclus o revenirea Rusiei, în cazul în care se ajunge la o ”pace dreptă şi durabilă” în Războul din Ucraina.

„În viitor, de ce nu?”, a declarat el.

„Responsabilitatea acestui (război împotriva Ucrainei) apasă pe umerii lui Putin. Nu poporul rus s-a lansat în acest război. Iar atunci când vom crea condiţiile unei păci drepte şi durabile, vom relua legăturile cu poporul rus, alte relaţii diplomatice vor fi posibile”, a declarat Jean-Noël Barrot.

Editor : A.R.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

A intrat pe pistă pentru a cânta imnul național și imaginile fac înconjurul lumii: ”Ce are pe ea?” / ”Cum ai ieșit așa afară?”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Rusia se pregătește de o nouă mobilizare militară. Zelenski: 300.000 de noi soldați ar putea fi recrutați

Putin spune că situația carburanților din Rusia e sub control, deși „există inconveniente”. Guvernul anunță o „a doua fază” a crizei

Depozitul retailerului online rus Ozon din regiunea Orenburg, atacat cu drone

Volodimir Zelenski afirmă că alegerile ar fi un „tsunami” care ar „diviza” țara

Partenerii noștri