Live

Netanyahu şi-a anulat deplasarea la ONU după ce a aflat că e aproape de a pierde alegerile

Data publicării:
Premierul Benjamin Netanyahu Foto: GettyImages

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu şi-a anulat deplasarea prevăzută la Adunarea Generală a Naţiunilor Unite din cauza „contextului politic” în Israel, au indicat miercuri pentru AFP surse oficiale, citat de Agerpres.

Acest anunţ intervine a doua zi după alegerile legislative israeliene care nu au permis departajarea unui câştigător între Netanyahu şi rivalul său Benny Gantz, ameninţând astfel viitorul politic al prim-ministrului israelian, aflat la putere de un deceniu.

După numărarea a peste 90% din buletinele de vot, potrivit presei israeliene, partidul său Likud şi formaţiunea centristă Kahol Lavan („albastru-alb”) a lui Gantz obţin 31, respectiv 32 de locuri din cele 120 ale Knessetului, parlamentul israelian, şi nu reuşesc nici măcar cu aliaţii lor să depăşească pragul celor 61 de deputaţi pentru a obţine o majoritate.

Au fost iniţiate negocieri între diferite partide cu scopul de a se forma un guvern de coaliţie şi de a se evita astfel noi alegeri.

În urma alegerilor legislative din aprilie, cu rezultat aproape similar, Netanyahu nu reuşise să formeze o coaliţie pentru a se menţine la putere şi a provocat astfel noi alegeri.

Preşedintele israelian Reuven Rivlin a indicat că doreşte să evite organizarea unui al treilea scrutin în scurt timp, privilegiind astfel de fapt consultări între partide pentru a se ajunge la un compromis.

Benjamin Netanyahu urma în special să se întâlnească cu preşedintele american Donald Trump săptămâna viitoare în marja Adunării Generale a ONU pentru a discuta despre un posibil tratat de apărare comună şi astfel a „cimenta alianţa excepţională între cele două ţări ale noastre”, declarase în acest weekend Trump.

„Aştept cu nerăbdare întâlnirea noastră la ONU pentru a face să avanseze un Tratat de apărare istoric între SUA şi SUA”, răspunsese pe Twitter

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cresc tensiunile în Cabinetul de Război al Israelului. Netanyahu, luat la rost de ministrul Apărării din cauza planului pentru Gaza

Netanyahu, despre ofensiva Israelului în Rafah: Au fost evacuați aproape 500.000 de oameni. Nu există o catastrofă umanitară

Netanyahu vorbește pentru prima dată despre numărul morților din Fâșia Gaza: 30.000, dintre care 16.000 erau civili

Părinții soldaților israelieni cer armatei să oprească ofensiva în Rafah: Fiii noștri sunt epuizați fizic și psihic

Partenerii noștri