Live

Opozantul bielorus Viktor Babarîko a ajuns la chirurgie după ce a fost bătut în închisoare

Data publicării:
Viktor Babarîko se află într-un lagăr din Belarus după ce a fost condamnat la 14 ani de închisoare de regimul de la Minsk. Foto: Profimedia Images

Viktor Babarîko, unul dintre opozanţii bieloruşi marcanţi, care ispăşeşte o pedeapsă grea cu închisoarea după ce a fost condamnat de regimul dictatorului Lukașenko, a fost spitalizat într-o secţie de chirurgie, au anunţat, joi, surse medicale, susţinătorii săi afirmând că el a fost bătut în detenţie.

„Babarîko se află într-o unitate de îngrijiri chirurgicale”, a declarat un purtător de cuvânt al spitalului central din Novopolaţk, oraş din nord-estul Belarusului, unde disidentul este deţinut într-o colonie penitenciară. Serviciul de presă al lui Viktor Babarîko a confirmat spitalizarea lui, fără a oferi, deocamdată, mai multe detalii.

Astfel, şefa opoziţiei bieloruse, Svetlana Tihanovskaia, a scris pe Telegram că a primit în timpul nopţii informaţii potrivit cărora „Viktor Babarîko a fost spitalizat cu urme de lovituri”.

„Cerem să se arate public în ce stare se află el şi ca avocaţii şi apropiaţii săi să-l poată vizita”, a continuat Tihanovskaia.

Viktor Babarîko, fost angajat la bancă devenit principalul rival al dictatorului bielorus, Aleksandr Lukaşenko, în alegerile prezidenţiale din 2020, a fost arestat în plină campanie electorală, cu câteva săptămâni înainte de scrutin. În iulie 2021, el a fost condamnat la 14 ani de închisoare pentru corupţie.

La putere din 1994, Aleksandr Lukaşenko a fraudat din nou grosolan alegerile în anul 2020 și s-a repus în funcție în ciuda protestelor masive care au durat pe tot parcursul verii. Arestările în masă, exilurile forţate şi întemniţările de militanţi şi jurnalişti au subminat puternic această mişcare de contestare.

Potrivit centrului bielorus pentru apărarea drepturilor omului, Viasna, în prezent în Belarus sunt peste 1.400 de deţinuţi politici.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un dezertor rus a fugit de armată prin Belarus și a intrat ilegal în Polonia

Rusia și Belarus anunță că vor exersa în comun folosirea armelor nucleare tactice

Un judecător polonez a fugit în Belarus și a cerut azil politic: „Aici este un preşedinte foarte înţelept”

Mai mulţi ruşi şi belaruşi aleși voluntari pentru Jocurile Olimpice de la Paris au primit mail că nu mai sunt acceptați

Partenerii noștri