Live

Președinta Ungariei și Elon Musk s-au întâlnit în SUA. Katalin Novak: Avem un nou aliat în lupta pentru libertatea familiei

Data actualizării: Data publicării:
Katalin Novak și Elon Musk. FOTO: Twitter

Katalin Novak și Elon Musk s-au întâlnit luni, la noul sediu Tesla, din Austin, unde au discutat despre criza demografică și posibilele soluții la aceasta, o problemă despre care spune că primește mai puțină atenție decât schimbările climatice. Potrivit șefei statului maghiar, "schimbarea climatică este o problemă ce trebuie abordată, însă, în acelaşi timp, dacă nu există generaţii următoare, nu are rost să avem grijă de Pământ". În egală măsură, Elon Musk a confirmat în cadrul întâlnirii importanța acordată copiilor și familiei, scriind ulterior pe Twitter că "a avea copii înseamnă a salva lumea", transmite hirado.

Elon Musk a primit-o pe Katalin Novak împreună cu unul dintre fiii săi, după care au purtat un dialog între patru ochi, mai transmite publicația. Katalin Novak a evidenţiat că actuala criză demografică primeşte mai puţină atenţie în comparație cu schimbările climatice, amintind de o declaraţie recentă a lui Musk, care a spus același lucru.

În egală măsură, președinta Ungariei a precizat că schimbările climatice sunt o problemă ce trebuie abordată, "în acelaşi timp, dacă nu există generaţii următoare, nu are rost să avem grijă de Pământ”.

"Întâlnirea ne-a adus un nou aliat în lupta pentru libertatea familiei, care cunoaşte şi apreciază programul Ungariei centrat pe familie", a afirmat Novak, care a ținut să precizeze că, în calitate de prima femeie şef de stat al Ungariei, este în primul rând mamă, iar mesajul vizitei sale este concentrat şi pe ideea că a avea copii şi o carieră nu sunt două chestiuni care să se excludă reciproc.

Elon Musk şi-a exprimat asentimentul şi a confirmat importanţa pe care o acordă aducerii pe lume a copiilor. În timpul întâlnirii, el a publicat şi o postare pe pagina sa de socializare, care rezumă esenţa întâlnirii, afirmând că "a avea copii înseamna să salvezi lumea".

Omul de afaceri şi-a exprimat recent de mai multe ori punctul de vedere cu privire la provocările demografice cu care se confruntă lumea, pronunţându-se în apărarea valorilor tradiţionale, inclusiv a libertăţii de exprimare, mai arată publicația citată.

Potrivit comunicatului administrației prezidenţiale de la Budapesta, discuţia dintre cei doi a abordat şi războiul din Ucraina, în privinţa căruia Elon Musk şi Katalin Novak au fost de acord asupra necesităţii unei încetări a focului şi a unei păci durabile cât mai curând posibil.

Editor : Andreea Smerea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Coreea de Nord amenință că va lua măsuri, după un test nuclear subcritic efectuat de SUA

Papa Francisc critică atitudinea SUA față de migranți: "Nebunie curată. Globalizarea indiferenței e o boală foarte urâtă"

La doar 17 ani, o fată și-a luat doctoratul în medicină

Mai multe crematorii și firme de pompe funebre. Afacerile care se dezvoltă rapid în Europa, unde sunt tot mai mulți bătrâni

Partenerii noștri