Live

Rusia a refuzat să recunoască, în fața ONU, faptul că a răpit copii ucraineni din teritoriile ocupate

Data publicării:
Foto cu caracter ilustrativ: Profimedia Images

Rusia a dezminţit, marţi, la ONU, acuzaţiile Ucrainei, ale justiţiei internaţionale şi ale unor organizaţii neguvernamentale conform cărora ar fi deportat pe teritoriul său mii de copii ucraineni. Comitetul ONU pentru Drepturile Copilului ceruse, luni, Rusiei să dea explicaţii privind afirmaţiile că au avut loc astfel de deportări.

Ministrul adjunt al muncii şi protecţiei sociale din Rusia, Aleksei Vovcenko, şeful delegaţiei ţării sale, a răspuns că „din februarie 2022, Federaţia Rusă nu a fost implicată în deportarea unor cetăţeni ucraineni pe teritoriul său”.

El a mai afirmat că „aproximativ trei milioane de rezidenţi din Ucraina, printre care şi copii, au fost acceptaţi în Federaţia Rusă, unde majoritatea copiilor au venit cu familiile sau tutorii lor; au fost instalaţi în adăposturi temporare sau la apropiaţi de-ai lor”. Oficialul a adăugat că sunt în curs verificări privind situaţia a "peste 5.000 de copii".

Rusia a invadat Ucraina în februarie 2022 şi a proclamat anexarea a cinci regiuni ucrainene: Crimeea în 2014, respectiv Lugansk, Doneţk, Zaporojie şi Herson în 2022. Ucraina apreciază că au fost deportaţi forţat în Rusia în jur de 20.000 de copii, din care până acum au fost repatriaţi de autorităţi doar aproximativ 400.

Tribunalul Penal Internaţional a emis anul trecut mandate de arestare pe numele lui Vladimir Putin şi al Mariei Lvova-Belova, comisar al Rusiei pentru protecţia copilului, pentru deportarea a mii de copii ucraineni.

Rusia dezminte ferm toate aceste acuzaţii şi susţine că „reinstalarea copiilor evacuaţi se face în primul rând la cererea lor şi cu acordul lor”, se arată într-un document trimis, anul trecut, Comitetului ONU pentru Drepturile Copilului.

În privinţa „evacuărilor” din regiunile Doneţk şi Lugansk, Vovcenko a declarat că au ajuns în Rusia aproximativ 2.000 de copii din orfelinate şi cămine, „însoţiţi de directori şi personal” din centrele respective. El a acuzat autorităţile ucrainene că anterior nu s-au ocupat de situaţia şi sănătatea acestor copii.

La întrebări din partea comitetului, el a răspuns că deocamdată este imposibil de stabilit câţi copii ruşi şi-au pierdut taţii în războiul din Ucraina.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO A "măcelărit" imnul în fața a 70.000 de oameni și a ajuns să fie batjocorit în întreaga țară: "Retrage-te!"

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Geoană, întrebat dacă România ar trebui să trimită Ucrainei sisteme Patriot: E o decizie pur internă, nu intervenim noi de la NATO 

Primul politician transgender din Rusia a anunțat că revine la genul său inițial: „Am realizat că sunt bărbat în postul mare”

Ce părere au chinezii despre Vladimir Putin: „Mi s-a părut mereu foarte frumos”/ „Trebuie respectat”

Zelenski e în Harkov, cel mai fierbinte punct al frontului. În timp ce mii de femei și copii erau evacuați, rușii "îi vânau" cu drone

Partenerii noștri