Live

Rusia amenință SUA că va renunţa la moratoriul privind desfăşurarea de rachete cu rază scurtă şi medie

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Profimedia Images

Rusia a avertizat, joi, că va renunţa la moratoriul său privind desfăşurarea de rachete cu rază scurtă şi medie de acţiune dacă planurile SUA de a instala astfel de arme în regiunea Asia-Pacific se vor concretiza, relatează EFE, citată de Agerpres. 

„Intenţia SUA de a acumula un astfel de potenţial şi de a-l utiliza în cadrul doctrinei sale de dublă descurajare este ireversibilă”, a declarat ministrul adjunct de externe rus Serghei Riabkov, potrivit agenţiilor de presă locale.

Înaltul oficial diplomatic rus a subliniat că Moscova este interesată ca Washingtonul să nu-şi mărească arsenalul într-o zonă aflată anterior sub incidenţa Tratatului privind Forţele Nucleare Intermediare (INF), denunţat în 2019 de cele două superputeri nucleare.

Riabkov a făcut aluzie la presupusele planuri ale SUA de a desfăşura o astfel de rachetă la baza lor din insula Guam, în vestul Pacificului, până la sfârşitul acestui an, în urma unui test efectuat în martie cu o rachetă hipersonică lansată de la bordul unui bombardier B-52H.

„Dacă planificatorii americani consideră că Guam este, din anumite motive, mai comodă, atunci va fi absolut urgent şi logic ca Moscova, Beijingul şi alte capitale să evalueze, să analizeze şi să tragă concluzii din acest lucru”, a spus el.

Rusia, a spus Riabkov, a avertizat la momentul respectiv că, „în faţa unei descurajări duble, putem şi trebuie să răspundem cu contramăsuri duble”.

„Unul dintre elementele acestei reacţii va fi, fără îndoială, revizuirea poziţiei noastre cu privire la moratoriul asupra acestor sisteme anunţat în 2018 de către preşedintele Vladimir Putin”, a afirmat ministrul rus adjunct de externe.

La momentul respectiv, a reamintit el, Moscova a anunţat că apariţia rachetelor americane "în orice regiune a lumii" va provoca un răspuns din partea Kremlinului.

„Pe măsura concretizării planurilor americane în acest sens, vom trece la faza de stabilire practică a modului de reacţie. Iar aceasta va afecta pe deplin şi flancul european”, a avertizat Riabkov.

Editor : C.L.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Lituania vrea ca Ucraina să atace Rusia cu armele livrate de Occident: „Trebuie să renunțăm la limitele stabilite”

Zelenski e supărat pe Occident pentru că ajutorul militar pentru Ucraina vine prea lent: „Un mare pas înainte, doi înapoi”

Un rus care și-a vopsit părul în mai multe culori a fost amendat pentru „discreditarea armatei”

Medvedev îl amenință pe Zelenski: „Ar trebui lichidat după capitularea Kievului. E o țintă militară legitimă pentru noi”

Partenerii noștri