Live

Rusia interzice prin lege elevilor să folosească telefoanele mobile la cursuri

Data publicării:
Foto cu caracter ilustrativ: Profimedia

Duma de Stat, camera inferioară a parlamentului rus, a aprobat, miercuri, o lege care le interzice elevilor să folosească telefoanele mobile sau tabletele cu cartele SIM în timpul orelor, transmite EFE, citată de Agerpres. 

Deputaţii, care au aprobat documentul în a treia lectură, au decis să permită folosirea telefoanelor mobile doar în scopuri educative.

Parlamentarii ruşi au susţinut că elevii au întotdeauna opţiunea de a utiliza, atunci când este necesar, echipamentele şi resursele electronice care sunt proprietatea şcolii.

Excepţia de la lege, care va intra în vigoare la 1 septembrie 2024, este aceea că şcolarii îşi vor putea folosi telefonul personal în caz de accident, risc la adresa vieţii sau probleme de sănătate.

Preşedintele Dumei de Stat, Viaceslav Volodin, a insistat că sunt mulţi părinţi şi profesori care au pledat pentru această măsură, care, în opinia sa, va spori disciplina în şcoli.

Legea „va creşte autoritatea profesorilor şi va îmbunătăţi comunicarea în sălile de clasă. Este important, având în vedere că mulţi copii suferă de dependenţă reală de telefonul mobil şi au dificultăţi de comunicare”, a spus el.

De la începutul războiului din Ucraina, autorităţile ruse au întărit educaţia patriotică şi disciplina în şcoli, notează agenţia de presă spaniolă.

Editor : C.L.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Macron îi promite lui Zelenski noi ajutoare militare și cere un armistițiu olimpic

Polonia își dezvoltă serviciile de informații. Donald Tusk anunță investiții, pe fondul amenințărilor Rusiei

Noul ministru rus al apărării, primele declarații despre războiul din Ucraina

Rusia și-a dotat submarinele cu rachete cu focoase nucleare Bulava

Partenerii noștri