Live

Rusia acuză Azerbaidjanul de încălcarea armistițiului pentru Nagorno-Karabah

Data publicării:
Soldat armean în tranșee, în perioada conflictului din Nagorno-Karabah din 2020. Foto: Guliver/GettyImages

Moscova a acuzat sâmbătă Azerbaidjanul - țară cu rezerve energetice substanțiale, care ar putea fi o alternativă la gazul rusesc - că a încălcat în ultimele zile armistiţiul cu Armenia semnat în 2020 după războiul din Nagorno-Karabah, desfăşurând trupe în zona aflată sub controlul forţelor ruse de menţinere a păcii, relatează Reuters şi AFP, preluate de Agerpres.

Incidentele dintre forţele armate armene şi azere sunt frecvente, dar este pentru prima dată de la încheierea conflictului, în noiembrie 2020, când Moscova acuză una dintre părţi de încălcare a armistiţiului al cărui garant este preşedintele rus Vladimir Putin.

Această recrudescenţă a tensiunii survine într-un moment în care Rusia a lansat o ofensivă de mare amploare împotriva Ucrainei, notează AFP.

„Între 24 şi 25 martie, forţele armate ale Azerbaidjanului au încălcat acordul trilateral al liderilor Rusiei, Azerbaidjanului şi Armeniei (...), intrând în zona aflată sub responsabilitatea contingentului rus de menţinere a păcii în Nagorno-Karabah”, se arată într-un comunicat al Ministerului rus al Apărării.

Armenia a acuzat vineri Azerbaidjanul că „a invadat” enclava Nagorno-Karabah în partea controlată de „forţele de pacificare” ruse, desfăşurate în regiune la finalul războiului din toamna anului 2020 dintre cele două ţări. Baku a negat acest lucru, afirmând în schimb că „delimitează” punctele de amplasare ale trupelor, notează EFE.

Diplomaţia armeană şi-a exprimat încrederea că partea rusă, care acţionează ca garant al respectării armistiţiului în regiune, va lua măsuri pentru „retragerea imediată a unităţilor forţelor armate ale Azerbaidjanului” din zona de responsabilitate a contingentului rus.

Ca urmare a războiului din toamna anului 2020, Erevanul a pierdut controlul asupra a mai bine de două treimi din teritoriile din Nagorno-Karabah - teritoriu azer populat majoritar de armeni - şi din împrejurimi, pe care le controla din anii 1990.

Citiți și: Rusia desfășoară exerciții militare în insulele Kurile, revendicate de Tokyo, după ce a abandonat negocierile de pace cu Japonia

Azerbaidjanul, o alternativă la gazul rusesc

În încercarea de a reduce dependența de gazul rusesc, Uniunea Europeană discută cu Azerbaidjanul o suplimentare a livrărilor de gaze naturale. Gazul din Azerbaidjan ar fi, de pildă, resursa de alimentare a interconectorului Grecia-Bulgaria, pe care se bazează și România.

Coridorul Sudic de Gaze (SGC) este un complex de trei gazoducte care pleacă din Azerbaidjan, traversând Georgia, Turcia, Grecia, Albania şi Marea Adriatică, cu destinaţia finală Italia.

Săptămâna trecută, președintele Klaus Iohannis a discutat cu omologul său azer, Ilham Aliev, despre „creșterea securității energetice prin diversificarea surselor de gaze naturale și electricitate”.

Această țară are zăcăminte descoperite de peste 1,3 trilioane de metri cubi de gaz.

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un rus a fost condamnat la 15 ani de închisoare după ce a dat foc unui centru de recrutare pentru războiul din Ucraina

Șeful diplomației franceze spune că 150.000 de soldați ruși au fost uciși în Ucraina: „Eşecul militar al Rusiei este deja aici”

Rusia pregătește un plan în trei pași pentru a destabiliza Ucraina. General ucrainean: Căderea Ceasiv Iar este o chestiune de timp

Ce spun serviciile secrete americane despre Putin: „Este cuprins de o frică paranoică”

Partenerii noștri