Live

Un tablou din Rusia, vandalizat într-o expoziție. Un „colaborator” al autorului a desenat cu pixul ochi unor personaje abstracte

Data publicării:
Un tablou din Rusia, vandalizat în cadrul unei expoziții. Foto: The Art Newspaper Russia

Un tablou semnat de Anna Leporskaya, cu o valoare asigurată de 75 de milioane de ruble, a fost vandalizat la Centrul Elțîn din Ekaterinburg. O persoană necunoscută a desenat ochi, cu un pix, pe fețele abstracte a două figuri din opera de artă. Poliția a refuzat să înceapă o urmărire penală, scrie The Art Newspaper Russia.

Pasta pixului a pătruns puțin în stratul de vopsea, deoarece albul de titan folosit pentru a picta fețele nu era acoperit de autor cu lac, așa cum se întâmplă adesea în pictura abstractă. Din fericire, vandalul a desenat cu un pix fără să apese puternic. Totuși, figura din stânga a suferit o detrerioare a stratului de vopsea.

„Îmbunătățirea” picturii a fost remarcată în seara zilei de 7 decembrie de doi vizitatori ai expoziției, care au alertat către un angajat al galeriei. Pânza a fost scoasă din expoziție și returnată la Galeria Tretiakov înainte de termen (expoziția continuă până pe 20 februarie). Galeria de Stat Tretiakov a ținut o ședință a consiliului de restaurare, a examinat pictura și a calculat costul lucrărilor de restaurare. Ar trebui să se ridice la 250 de mii de ruble, spun aceștia. Înainte de a fi trimisă la expoziție, lucrarea lui Leporskaya a fost asigurată de AlfaStrakhovanie pentru 74,9 milioane de ruble, iar restaurarea va fi plătită de această companie.

Suntem conștienți de situația picturii și vom începe restaurarea acesteia”, a comentat Andrey Kucha, șeful departamentului de asigurări de bunuri culturale la AlfaStrakhovanie JSC.

Tabloul semnat de Anna Leporskaya. Foto: Centrul Elțîn

Este curios că direcția Centrului Elțîn a apelat la poliție cu o declarație despre acest eveniment abia pe 20 decembrie – la aproape două săptămâni de la incident. Totodată, deși în holuri erau camere de supraveghere video, muzeul nu a oferit informații despre înfățișarea celui care a comis actul de vandalism.

Atitudinea autorităților din Ekaterinburg față de pictură, o moștenire culturală a Federației Ruse, este de asemenea surprinzătoare. Reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne al Federației Ruse din oraș au efectuat o inspecție, însă au decis să refuze deschiderea unui dosar penal. „Prejudiciul cauzat este estimat la aproximativ 200.000 de ruble, ceea ce este nesemnificativ”, au motivat aceștia. În acest caz, nu există semne de infracțiune conform art. 167 din Codul penal al Federației Ruse, deoarece fotografia nu și-a pierdut proprietățile”, se arată în rezoluția inspectorilor.

Deocamdată, identitatea persoanei care a deteriorat opera de artă rămâne necunoscută.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

E gata să plece la 5.000 km distanță, după ce amanta a născut al doilea copil, iar soția al patrulea. Pe cine ia cu el

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

O femeie a văzut ceva ciudat în ochiul fetiței ei. Când a dus-o la medic, a primit un diagnostic devastator

Studiu. Semnele bolii Alzheimer apar prima dată în ochi

După Van Gogh, activiștii de mediu au vandalizat și un tablou de Monet, pe care au aruncat piure de cartofi

Două activiste de mediu au aruncat cu supă de roșii pe un tablou de 84 de milioane de dolari al lui Vincent van Gogh

Partenerii noștri