Live

Asalt asupra Capitoliului. Şeful diplomaţiei germane îl acuză indirect pe Donald Trump de instigare

Data actualizării: Data publicării:
Donald Trump și ministrul afacerilor externe al Germaniei, Heiko Maas. Foto: Profimedia Images

Ministrul Afacerilor Externe din Germania, Heiko Maas, a îndemnat joi SUA să-i tragă la răspundere pe cei care au incitat la asaltul de săptămâna trecută asupra Capitoliului, acuzându-l indirect la preşedintele în exerciţiu, Donald Trump. 

Potrivit dpa, citată de Agerpres, Mass a luat cuvântul în cadrul unor dezbateri parlamentare la Berlin și i-a îndemnat pe democraţi să strângă rândurile în faţa duşmanilor democraţiei.

"Această strângere a rândurilor începe cu tragerea la răspundere a celor responsabili pentru astfel de escaladări. Aceasta îi include pe protestatarii violenţi şi îi include de asemenea pe instigatorii lor", a declarat şeful diplomaţiei germane. "Cei care instigă poartă răspunderea", a adăugat el.

Camera Reprezentanţilor din SUA a votat, miercuri, în favoarea punerii sub acuzare a lui Donald Trump pentru incitare la asaltul sângeros de săptămâna trecută asupra Capitoliului. Astfel, Donald Trump a devenit primul preşedinte din istoria SUA pus de două ori sub acuzare, mai scrie sursa citată

Maas a spus că nu are dreptul că emită judecăţi asupra acestui impeachment, dar că "în definitiv aceasta nu este nimic altceva decât expresia necesităţii ca America să nu lase fără consecinţe prejudiciul adus instituţiilor sale democratice".

Camera Reprezentanţilor, unde majoritatea este deţinută de democraţi, l-a acuzat pe Trump de incitare la insurecţie după ce un grup de susţinători ai săi, stârniţi de acuzaţiile lui false privind fraudarea alegerilor, a luat cu asalt Congresul şi a întrerupt temporar sesiunea comună menită să certifice victoria lui Joe Biden în alegerile prezidenţiale din noiembrie anul trecut.

Donald Trump continuă să nu-şi asume nicio responsabilitate pentru rolul său în asaltul asupra Capitoliului, soldat cu cinci morţi.

Trump se confruntă acum cu un proces de impeachment în Senat, cu doar şapte zile înainte ca el să plece de la Casa Albă şi democratul Joe Biden să fie învestit preşedinte al SUA.

Editor : A.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Milionara acuzată de furt: a fugit cu mobila, după ce a ”uitat” să achite chiria 6 luni! A creat un prejudiciu uriaș: ”Odios”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Campanie electorală plină de jigniri în SUA. Biden și Trump se insultă reciproc: „Un ratat dezechilibrat” / „Un nemernic fără margini”

Maia Sandu confirmă că Republica Moldova negociază un acord de securitate cu UE

Un politician al partidului de extremă-dreapta AfD din Germania a fost lovit cu o scrumieră în cap. Ce a declarat atacatorul

Explozie puternică într-un bloc din Germania. Trei oameni au murit, iar alți 16 au fost răniți

Partenerii noștri