Live

SUA sancționează membrii unui grup care a încercat să destabilizeze Republica Moldova

Data actualizării: Data publicării:
Parlamentul de la Chișinău. Foto: Guliver/ GettyImages

Departamentul american al Trezoreriei a anunţat luni, într-un comunicat, sancţiuni economice împotriva membrilor unui grup care ar avea legături cu serviciile de informații rusești pentru rolul lor în eforturile Moscovei de a destabiliza democrația și de a influența alegerile din Republica Moldova, relatează Reuters.

Sancțiunile vizează șapte persoane, dintre care câteva mențin legături cu serviciile rusești de informații, se arată în comunicat.

Liderul grupului, Konstantin Prokopievici Sapozhnikov, este vizat pentru că ar fi organizat complotul de destabilizare a guvernului Republicii Moldova la începutul anului 2023. „Sancțiunile impuse astăzi pun în lumină eforturile ascunse ale Rusiei de a destabiliza națiunile democratice”, a declarat Brian Nelson, subsecretarul Trezoreriei pentru terorism și informații financiare.

„Operațiunile de influență ale Rusiei exploatează preocupările cetățenilor acestor țări, pentru a destabiliza guvernele alese în mod legitim pentru propriile interese ale Moscovei”, adaugă acesta. 

Sancțiunile fac parte dintr-un efort continuu de combatere a influenței maligne a Rusiei în Moldova, precizează Departamentul american al Trezoreriei.

La începutul anului 2023, în februarie și martie, mii de manifestanți au participat la proteste antiguvernamentale organizate de oligarhul Ilan Șor în capitala Republicii Moldova, Chișinău, și în alte orașe importante din Moldova.Cei vizați de noile sancțiuni au făcut parte dintr-un complot de valorificare a protestelor de la Chișinău și de a sechestra Casa Guvernului Republicii Moldova.

Editor : C.L.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cel mai puternic rival al lui Viktor Orban scoate mii de unguri în stradă împotriva prim-ministrului ungar

Polonia vrea să aibă „cele mai bune relații posibile cu SUA, indiferent de cine e la putere”. Sikorski: „Nu mai facem aceleași greșeli”

O maşină s-a izbit de gardul Casei Albe. Șoferul a murit pe loc

Trei bărbați s-au dus să facă surf în Mexic și după o săptămână cadavrele lor au fost găsite într-un puț adânc de 15 metri

Partenerii noștri