Live

Joe Biden estimează că bilanțul pandemiei va depăși 600.000 de morţi în SUA

Data publicării:
În Los Angeles, ambulanțierii decid la fața locului cine ajunge la spital. Foto: Profimedia Images

Preşedintele american Joe Biden a estimat vineri că pandemia de COVID-19 va face mai mult de 600.000 de victime în Statele Unite, notează AFP, potrivit Agerpres. SUA au depășit deja pragul de 400.000 de morți din cauza coronavirusului.

„Suntem la 400.000 de morţi şi ar urma să ajungem la mai mult de 600.000”, a declarat noul lider de la Casa Albă.

„Sunt familii cărora le este foame”, a continuat el înainte de a semna o serie de decrete vizând lupta împotriva crizei alimentare care afectează milioane de americani. „Trebuie să acţionăm”, a adăugat el.

Numărul americanilor care au murit până acum din cauza COVID-19 l-a depăşit pe cel al tuturor militarilor SUA ucişi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Până pe 21 ianuarie 2021, după aproape un an de la declanşarea pandemiei provocate de noul coronavirus, în SUA s-au înregistrat 409.000 decese provocate de COVID-19.

Comparativ, 405.399 de americani şi-au pierdut viaţa în luptele din cel de-al Doilea Război Mondial în cei aproape 4 ani (mai precis, 1.347 zile) de la atacul de la Pearl Harbour (decembrie 1941) şi până la capitularea Japoniei (august 1945).

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Prima dezbatere prezidențială americană va avea loc, în premieră, în iunie. Biden și Trump au convenit locul și data

Luptă strânsă între Biden și Trump. Cei doi sunt la egalitate în cursa pentru alegerile prezidențiale (sondaj Reuters/Ipsos)

Sondaj: Donald Trump, învingător în 5 state-cheie la alegerile din noiembrie. De ce pierde procente Joe Biden 

Biden va anunța tarife mai mari aplicate unor importuri din China. Mașinile electrice ar putea fi taxate de 4 ori mai mult

Partenerii noștri