Live

UE cere o anchetă independentă în cazul gropilor comune descoperite la două spitale din Fâșia Gaza

Data publicării:
Gropi comune au fost descoperite în principalele două spitale din Fâşia Gaza. Sursa foto: Profimedia Images

Uniunea Europeană a anunţat miercuri, prin vocea unui purtător de cuvânt, că doreşte o anchetă „independentă” după descoperirea unor gropi comune în principalele două spitale din Fâşia Gaza, relatează AFP, potrivit Agerpres. 

„Este ceva care ne obligă să cerem o anchetă independentă asupra tuturor suspiciunilor şi a circumstanţelor” cu privire la această descoperire, „pentru că ea creează impresia că ar putea exista încălcari ale drepturilor omului”, a declarat un purtător de cuvânt al diplomaţiei UE, Peter Stano.

ONU a cerut deja marţi o anchetă internaţională asupra gropilor comune descoperite în principalele două spitale din Fâşia Gaza.

Într-un comunicat, Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Volker Turk, s-a declarat „îngrozit” de distrugerea celor două cele mai mari spitale din Fâşia Gaza, spitalul al-Shifa şi complexul medical Nasser din Khan Younis, şi de „descoperirea de gropi comune în apropierea acestor locuri”.

Armata israeliană a negat orice responsabilitate. Acuzaţia că ea „a îngropat trupurile palestinienilor este fără temei”, a afirmat armata.

Un responsabil al Apărării Civile din Fâşia Gaza a afirmat marţi că echipele sale au descoperit de sâmbătă corpurile a circa 340 de persoane în gropi comune în incinta spitalului Nasser din Khan Younis. Unele corpuri aveau mâinile legate, a adăugat el.

În ceea ce priveşte spitalul al-Shifa, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a transmis la începutul lunii aprilie că acesta a fost redus la o „cochilie goală” înconjurată de cadavre umane în urma ultimei operaţiuni israeliene împotriva acestui spital.

Spitalele din Fâşia Gaza au fost ţinta unor atacuri dure în operaţiunea militară pe care armata israeliană o desfăşoară în enclava palestiniană după atacul efectuat de combatanţi Hamas pe 7 octombrie în partea de sud a teritoriului israelian.

Conform Israelului, mişcarea islamistă palestiniană a folosit spitalele pentru a lansa atacuri şi pentru a ascunde acolo tuneluri şi arme, ceea ce Hamas neagă.

Editor : C.L.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

IDF a identificat cadavrul unui alt ostatic în tunelurile Hamas din Gaza

Președinta Georgiei a blocat prin veto adoptarea „legii rusești” care a scos zeci de mii de oameni în stradă

Caz revoltător la Spitalul din Slobozia. Un pacient cu piciorul rupt a așteptat 10 zile să fie operat

Armata israeliană a recuperat trupul lui Shani Louk dintr-un tunel Hamas din Gaza. Alte două cadavre ale ostaticilor au fost găsite

Partenerii noștri