Live

Ambasadorul Parisului la Varşovia, convocat după afirmaţiile lui Macron despre premierul Morawiecki

Data actualizării: Data publicării:
Ambasadorul Parisului la Varşovia, convocat după afirmaţiile lui Macron despre premierul Morawiecki. Foto: Profimedia

Guvernul Poloniei l-a convocat, vineri după-amiază, pe ambasadorul Franţei, pentru a-i cere explicaţii în contextul tensiunilor dintre preşedintele Emmanuel Macron şi premierul polonez, Mateusz Morawiecki.

Ministerul de Externe de la Varşovia a anunţat vineri după-amiază că l-a convocat pe ambasadorul Franţei, după ce Emmanuel Macron l-a acuzat pe premierul Mateusz Morawiecki de „antisemitism de extremă-dreapta”. „În urma declaraţiilor conţinute în interviul pe care preşedintele Republicii franceze, Emmanuel Macron, l-a acordat cotidianului Le Parisien, ministrul polonez de Externe, Mateusz Morawiecki, a decis convocarea ambasadorului Franţei", a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului polonez de Externe, citat de cotidianul Le Figaro.

Într-un interviu acordat joi cotidianului Le Parisien, Emmanuel Macron l-a acuzat pe premierul Poloniei de „ingerinţe în campania electorală din Franţa”, referindu-se la apropierea sa de candidata Marine Le Pen. De asemenea, Emmanuel Macron l-a acuzat pe Mateusz Morawiecki de „antisemitism de extremă-dreapta”.

Tensiunile au izbucnit după ce Mateusz Morawiecki a criticat eforturile diplomatice ale lui Emmanuel Macron în relaţia cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, pentru oprirea războiului din Ucraina. „Domnule preşedinte Macron, ce aţi obţinut după atâtea negocieri cu Putin?! Nu se negociază cu criminalii, criminalii trebuie combătuţi”, afirmase Mateusz Morawiecki.

În replică, preşedintele Franţei a catalogat „nefondate” şi „scandaloase” criticile prim-ministrului polonez.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Câți bani au încasat cele două femei lovite cu pumnii și picioarele de un bărbat, în ”lupta rușinii” de la București

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Franţa anunţă că a dejucat planul unui atentat care urma să aibă loc în timpul Jocurilor Olimpice

Franţa consideră justificată utilizarea armelor sale de Ucraina pe teritoriul rus pentru „legitimă apărare”: Are dreptul să riposteze

Noua armă cu care Rusia a pus în alertă toată Europa: incendii misterioase și atacuri coordonate asupra infrastructurii UE și NATO

Joe Biden merge în prima sa vizită de stat în Franța, la invitația lui Emmanuel Macron

Partenerii noștri