Live

Belarusul și-a găsit un nou aliat. Viktor Orban cere ridicarea sancțiunilor UE împotriva Minskului

Data actualizării: Data publicării:
Foto: president.gov.by

Premierul Ungariei, Viktor Orban, aflat în vizită în Belarus, a solicitat vineri ridicarea sancţiunilor pe care UE le-a impus acestei țări din cauza nerespectării principiilor democratice și a drepturilor omului, informează Agerpres.

Din 1994 la Minsk se află la conducere Aleksandr Lukaşenko, un președinte autoritar, considerat unul dintre ultimii dictatori din Europa.

Introduse prima dată în 2004, sancţiunile impuse Belarusului includ un embargou asupra vânzărilor de arme şi echipamente ce pot servi la reprimarea manifestaţiilor, precum şi o „listă neagră” a demnitari belaruşi care au interdicție de a călători în UE. Măsurile au fost prelungite până în februarie 2021.

Citiți și:  Povestea celor doi frați care vor fi executați în singura țară europeană în care mai există pedeapsa capitală

„Parteneriatul nu se poate construi cu sancţiuni. Iată de ce este timpul ca Uniunea Europeană să ridice sancţiunile existente faţă de Belarus”, a afirmat Viktor Orban, citat de AFP.

Şeful executivului ungar a cerut instaurarea unei „noi etape în cooperarea între UE şi Uniunea Eurasiatică”. Uniunea Eurasiatică este o alianţă creată de Moscova, ca o contrapondere la UE și din ea fac parte majoritatea fostelor republici sovietice, inclusiv Belarusul.

În opinia lui Viktor Orban, văzut adesea și ca un prieten al Moscovei, o astfel de cooperare ar fi un „eveniment-cheie” pentru regiunea europeană.

Premierul ungar este acuzat că a profitat de criza cauzată de COVID-19 pentru a-şi consolida puterea prin adoptarea unei legislaţii de urgenţă considerate „dictatoriale” de către opozanţii săi. Ungaria face, de altfel, obiectul unei proceduri pentru încălcarea valorilor Uniunii Europene, ceea ce teoretic se poate finaliza cu sancţiuni.

Editare web: Luana Păvălucă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cel mai puternic rival al lui Viktor Orban scoate mii de unguri în stradă împotriva prim-ministrului ungar

Mai mulţi ruşi şi belaruşi aleși voluntari pentru Jocurile Olimpice de la Paris au primit mail că nu mai sunt acceptați

Viktor Orban: Ordinea mondială liberal-progresistă a eşuat. Să vină, în sfârşit, epoca suveraniştilor

Belarusul acuză Lituania de un presupus atac cu drone asupra capitalei, spunând că „vrea să apeleze la NATO pentru a desfăşura trupe”

Partenerii noștri