Live

CE: În șapte țări UE se va propune optimizare fiscală agresivă

Data publicării:

Comisia Europeană va nominaliza miercuri şapte ţări pentru măsuri fiscale care afectează echitatea pieţei unice, a anunţat marţi comisarul european Pierre Moscovici, citat de AFP și preluată de Agerpres.



„Pentru prima oară, Comisia insistă asupra problemei planificării fiscale agresive în cele şapte ţări: Belgia, Cipru, Ungaria, Irlanda, Luxemburg, Malta şi Olanda”, a declarat oficialul european răspunzător de problemele economice şi financiare, fiscalitate şi vămi.

„Aceste practici dăunează echităţii, împiedică o concurenţă loială pe piaţa internă şi măresc povara contribuabililor europeni”, a precizat Moscovici. El a insistat că rapoartele care vor fi publicate „se bazează pe examinarea aprofundată a regulilor fiscale şi pe indicatorii economici relevanţi” din ţările vizate.

„Dacă am recunoaşte măsurile luate recent de unele din aceste state membre pentru adaptarea modelului lor fiscal, evident că rămân multe de făcut”. „Trebuie să acţionăm pentru ca o fiscalitate echitabilă să devină regula fără excepţii”, a mai spus comisarul european.

Potrivit Comisiei Europene, evaziunea fiscală în Uniunea Europeană duce la nerealizarea unor venituri între 50 şi 70 de miliarde de euro anual. Comisia anchetează acordurile fiscale încheiate de unele state cu concerne multinaţionale, iar unele ţări au fost deja condamnate la recuperarea „avantajelor fiscale necuvenite” pe care le-au acordat. AFP reaminteşte ca exemplu Irlanda, căreia i s-a cerut în august 2016 să recupereze 13 miliarde de euro de la Apple.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Femeia care și-a cumpărat un avion pentru a nu mai plăti mereu două locuri a intrat pe teren și internetul ”a explodat”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Noi violențe în Georgia, "legea rusă" a fost votată. Poliția a dat cu gaze lacrimogene în mulțimea care a luat cu asalt Parlamentul

Germania și Polonia sărbătoresc 20 de ani de la primul mare val de extindere al UE către est

Tensiunile cresc în Georgia după protestele violente, cu 63 de arestări. Parlamentarii s-au luat iar la bătaie

Ursula von der Leyen nu exclude interzicerea TikTok în UE dacă va fi realesă în fruntea Comisiei Europene

Partenerii noștri