Live

Cel mai relaxat oraș din Europa este în apropierea României

Data actualizării: Data publicării:
Plovdiv, cel mai relaxat oraș din Europa. Foto: GettyImages

Un cuvânt aproape intraductibil - „aylyak” - care înseamnă refuzul de a te grăbi și scepticism cu privire la valoarea suprasolicitării – definește orașul Plovdiv din Bulgaria.

Al doilea oraș ca mărime din Bulgaria, Plovdiv, este mândru de reputația sa că are propriul mod de a face lucrurile. Oamenii merg mai încet. Se pare că au mai mult timp liber. Traficul este mai puțin agitat. În timp ce mergi spre centrul orașului prin parc, unde bătrânii se adună pentru a juca șah și oamenii se relaxează și discută la umbra copacilor, simți amosfera lipsită de griji a Plovdivului, relatează BBC.

În cartierul Kapana din centrul orașului, oamenii stau în baruri și cafenele sau se pe străzile pietonale. Grupuri de tineri petrec, flirtează și își verifică telefoanele. Chiar și pisicile de pe străzile pietruite ale orașului vechi par mai leneșe decât în altă parte. Dacă întrebi oamenii de ce orașul este atât de relaxat, ei vor spune: Plovdiv este „aylyak”.

Cuvântul „aylyak” nu este folosit prea mult în afara orașului Plovdiv, chiar dacă apare în dicționarele bulgare de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Este un cuvânt de împrumut din turcescul „aylaklık”, care înseamnă „trândăvie”, „întârziere” sau „vagabondaj”.

Dar, în Plovdiv, aylyak are o semnficație proprie, ceva care nu trebuie atât tradus, cât trăit. Când le ceri oamenilor să explice ce înseamnă, cel mai adesea îți vor spune o glumă: Un cetățean din Plovdiv petrece timpul cu un vizitator spaniol în oraș. „Ce este aylyak?” întreabă spaniolul. Bulgarul se gândește câteva clipe și apoi spune: „Este ca mañana, mañana al tău, dar fără niciun stres.”

În 2019, Plovdiv a împărțit titlul de Capitală europeană a culturii cu Matera din Italia. Ca parte a activităților, o organizație - Fire Theatre Mime Company, condusă de actorul, regizorul și artistul bulgar Plamen Radev Georgiev - a organizat o serie de consultări publice pentru a explora aylyak în profunzime. El a vrut să știe ce este aylyak, care sunt originile sale și cum a devenit atât de strâns asociat cu Plovdiv.

Cercetarea noastră a fost dificilă. Oamenii întrebau de ce ne interesează aylyak. Spuneau că nu reprezintă nicio valoare, că e doar lene, spune el.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO ”Ireal”. Donald Trump și un model au provocat indignare prin aparițiile de la Miami: ”Lumea ciudaților”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Croaziera în care oaspeții pot călători nud. Cât costă inedita experiență și ce reguli trebuie să urmeze pasagerii

O tânără din Marea Britanie a venit să petreacă pe litoral doar cu îmbrăcăminte de vară și spune că "e groaznic": "Nu ne așteptam"

Chinezii iubesc atât de mult Santorini, încât au investit o sumă uriașă ca să facă un loc identic

Prețurile la pensiuni și hoteluri pentru vacanța de 1 Mai și Paște au crescut cu 15%. Cât te costă să mergi la mare sau la munte

Partenerii noștri