Live

Consumul final de energie la nivelul UE trebuie redus cu 11,7% până în 2030. Decizie obligatorie pentru toate țările membre

Data actualizării: Data publicării:
Atât cererea de cărbune, cât și utilizarea sa pentru producția de electricitate la nivel global sunt în creștere, în ciuda promisiunilor făcute la COP26, acordul pentru climă de la Glasgow unde au participat 197 de țări. Foto: Profimedia Images

Negociatorii preşedinţiei Consiliului UE şi cei ai Parlamentului European au ajuns vineri la un acord provizoriu privind reducerea consumului final de energie la nivelul UE cu 11,7% până în 2030, a anunţat preşedinţia suedeză a UE într-un comunicat de presă.

„Statele membre trebuie să asigure, împreună, o reducere a consumului final de energie de cel puţin 11,7% până în 2030, comparativ cu prognozele privind consumul de energie pentru anul 2030 făcute în 2020. Aceasta se traduce într-o limită superioară a consumului final de energie al UE de 763 milioane de tone de echivalent petrol şi una de 993 milioane de tone de echivalent petrol pentru consumul primar”, se precizează în comunicatul de presă citat de Reuters, potrivit Agerpres.

Preşedinţia suedeză a Consiliului UE subliniază că, în cazul consumului final de energie, limita de consum va fi obligatorie pentru statele membre, la nivel colectiv, în timp ce ţinta privind consumul primar de energie va fi una orientativă.

Consiliul UE şi Parlamentul European au convenit că toatele state membre vor contribui la atingerea ţintei generale fixate la nivelul blocului comunitar prin contribuţii şi traiectorii naţionale, stabilite de statele membre în planurile lor naţionale integrate în domeniul energiei şi schimbărilor climatice.

Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi din cadrul Consiliului UE precum şi comitetul responsabil pentru politicile enegetice din cadrul Parlamentului European vor trebui să aprobe acordul provizoriu, după care Parlamentul şi Consiliul îl vor putea adopta în mod formal.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Angajata lui Gigi Becali de la FCSB nu s-a mai ferit și a spus totul: ”Era o povară”. Acum vede lucrurile diferit

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Guvernul ucrainean s-a răzgândit și nu-i va mai obliga pe bărbații capabili să lupte în război să se întoarcă din țările unde au fugit

Estonia acuză Rusia că îi încalcă spațiul aerian prin interferenţe GPS. O companie aeriană și-a anulat zborurile către estul Estoniei

„Banii europeni curg în continuare în Rusia”: Tomac cere UE să investigheze firmele care „finanțează războiul absurd al lui Putin”

Peter Szijjarto critică Bruxelles-ul pe tema migrației. Ce priorități are Ungaria pentru președinția UE

Partenerii noștri