Live

Explozie la Atena. Un dispozitiv lăsat într-un rucsac a sărit în aer în fața Ministerului Muncii

Data publicării:
Foto: Profimedia

Un dispozitiv exploziv a sărit în aer în centrul Atenei în noaptea de vineri spre sâmbătă, în faţa clădirii Ministerului Muncii, fără a face victime, a anunţat sâmbătă poliţia elenă.

Explozia, care a provocat pagube materiale, a fost precedată de un apel telefonic anonim către cotidianul „Jurnalul redactorilor”, a indicat poliţia într-un comunicat citat de AFP, potrivit Agerpres.

Un necunoscut a avertizat că un dispozitiv fusese plasat în faţa ministerului şi urma să explodeze peste 40 de minute.

Zona din jurul ministerului a fost izolată de poliţie, iar dispozitivul a explodat la ora locală 01.29 (vineri 23.29 GMT), a precizat poliţia.

Potrivit canalului public ERT, dispozitivul se afla într-un rucsac lăsat în faţa unei bănci din apropiere.

Poliţia nu a precizat până acum dacă există vreo revendicare. Ancheta a fost încredinţată serviciilor antiteroriste.

Atentatele având ca ţinte instituţii publice, bănci sau misiuni diplomatice sunt destul de frecvente în Grecia, fiind atribuite în general unor mişcări de extremă stânga sau anarhiste.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Explozie urmată de incendiu într-un bloc din Iași. Totul a pornit de la o lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată

De ce își aruncă grecii oalele pe geam de Paște. Cele mai ciudate tradiții în jurul lumii

Opt morți după o explozie într-un restaurant din Beirut

Imagini apocaliptice din Grecia. Cerul a devenit portocaliu și Atena abia se mai vede după ce a fost acoperită de praf saharian

Partenerii noștri