Live

Francois Hollande cere suspendarea Turciei din NATO din cauza ofensivei militare din Siria

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Guliver/Getty Images

Fostul preşedinte francez Francois Hollande propune suspendarea Turciei din Alianţa Nord-Atlantică din cauza ofensivei militare turce din nordul Siriei, condamnată dur de Uniunea Europeană şi de Statele Unite.

Francois Hollande, care în anul 2015 a decis participarea Franţei la coaliţia internaţională antiteroristă din Siria, a cerut acţiuni urgente pentru oprirea ofensivei militare turce în Siria.

„În calitatea de preşedinte al Franţei, am colaborat, în cadrul acestei coaliţii, cu grupurile kurde din Siria. Erau principalele puncte de susţinere, la sol, pentru atacarea poziţiilor reţelei teroriste Daesh (Stat Islamic). Prin această cooperare discretă, am contribuit alături de kurzi la eliminarea reţelei Daesh din nordul Siriei, până la Raqqa. Kurzii au fost şi sunt aliaţi. Nu doar că avem o datorie faţă de ei, ci trebuie să îi ajutăm imediat”, a declarat Francois Hollande, potrivit Mediafax, într-un interviu acordat cotidianului Le Parisien.

Hollande dă vina pe Trump pentru ofensiva militară a Turciei

„Ofensiva turcă în Siria a fost posibilă doar pentru că preşedintele SUA, Donald Trump, a comis greşeala de a-i oferi această oportunitate preşedintelui Recep Tayyip Erdogan: au fost retraşi militarii americani care erau în zona de securitate, în zona-tampon dintre Turcia şi nordul Siriei”, a explicat Francois Hollande.

„Turcia este membră NATO. Cum putem admite că o ţară care este într-o alianţă cu noi poate ataca o forţă care este principalul nostru partener contra Daesh. În acest context, se pune problema relaţiei Turciei cu NATO”, a subliniat fostul preşedinte al Franţei.

Întrebat dacă Turcia ar trebui exclusă din NATO, François Hollande a răspuns: „Nu, dar trebuie suspendată participarea. Este o decizie în resortul Consiliului NATO. Situaţia este inacceptabilă, deoarece Tratatul NATO prevede că atunci când un membru este atacat, există o reacţie automată din partea celorlalte ţări. Acest lucru ar însemna că în cazul ripostei kurzilor din Siria, trebuie susţinute trupele turce: acest lucru ar fi imposibil de argumentat şi imoral”.

Uniunea Europeană şi Statele Unite au cerut Turciei să înceteze rapid ofensiva militară antikurdă din Siria. Jens Stoltenberg, secretarul general NATO, a îndemnat Turcia să dea dovadă de reţinere în ofensiva militară lansată în nordul şi nord-estul Siriei.

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, i-a cerut omologului său din SUA, Donald Trump, să exercite presiuni pentru încetarea imediată a ofensivei militare turce din nordul Siriei, anunţă Palatul Elysée.

Armata Turciei a lansat miercuri operaţiuni militare în nordul Siriei, de-a lungul frontierei comune, vizând grupuri insurgente kurde. Administraţia Recep Tayyip Erdogan vrea să creeze o „zonă de securitate” în nordul şi nord-estul Siriei, de-a lungul frontierei cu Turcia.

Vineri, Pentagonul a confirmat că trupele americane aflate în nordul Siriei „au intrat sub focul artileriei turce” și a solicitat Ankarei să-și sisteze toate operațiunile care ar putea forța forțele SUA să întreprindă „imediat acțiuni defensive”.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO ”Ireal”. Donald Trump și un model au provocat indignare prin aparițiile de la Miami: ”Lumea ciudaților”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Francezii au intrat în Cartea Recordurilor cu o baghetă mai lungă decât un teren de fotbal

Dictatorul chinez, Xi Jinping, a fost primit la Paris de un protest al tibetanilor: „Ți-a trecut timpul, nu totalitarismului chinezesc”

Șeful diplomației poloneze crede că Putin „nu e atât de nesăbuit” încât să atace o țară NATO

Xi Jinping a ajuns duminică la Paris. Președintele chinez a revenit în Europa pentru prima dată din 2019

Partenerii noștri