Live

Grecia, un nou termen pentru ridicarea carantinei în cazul turiştilor veniţi din celelalte ţări UE

Data publicării:
Sezlonguri pe plaja. Foto: GettyImages

Grecia intenţionează să ridice, începând de luni, 19 aprilie, condiţia intrării în carantină timp de şapte zile pentru turiştii din celelalte ţări ale Uniunii Europene, informează dpa, potrivit Agerpres. În urmă cu câteva zile, ministrul român al Economiei, Claudiu Năsui, anunța că ridicarea restricțiilor pentru turiștii români va avea loc vineri, 16 aprilie. 

Planul guvernului grec trebuie să fie aprobat de experţii epidemiologi pentru a putea intra în vigoare, potrivit cotidianului Kathimerini.

Condiţia prealabilă este ca turiştii să fie vaccinaţi complet sau să aibă un test PCR negativ făcut în ultimele 72 de ore. Unii dintre cei sosiţi pot face obiectul testării aleatorii.

Pe teritoriul Greciei, turiştii trebuie să respecte regulile introduse pentru limitarea răspândirii noului coronavirus, printre care purtarea măştii care să acopere gura şi nasul.

Ministrul economiei, Claudiu Năsui, anunțase luni că Grecia își va deschide granițele de vineri, 16 aprilie

„Pentru turiștii români, la intrarea în Grecia nu se va cere decât un document de călătorie care se poate face foarte ușor, un test PCR negativ sau certificat de vaccinare. Practic, nu ar avea carantină în momentul în care se duc în Grecia. Am vorbit chiar astăzi cu ambasadoarea Greciei în România și mi-a comunicat lucrurile acestea”, a spus ministrul Năsui.

Autorităţile medicale de la Atena au raportat joi 3.089 de noi cazuri de COVID-19 în ultimele 24 de ore, cu aproximativ 1.000 mai puţine decât în ziua precedentă.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

De ce își aruncă grecii oalele pe geam de Paște. Cele mai ciudate tradiții în jurul lumii

Imagini apocaliptice din Grecia. Cerul a devenit portocaliu și Atena abia se mai vede după ce a fost acoperită de praf saharian

Atenționare de călătorie pentru românii care merg în Grecia: Se anunță greve care vor da peste cap transportul public

Flacăra olimpică a fost aprinsă la Olympia (Grecia), cu 101 zile înaintea Jocurilor Olimpice de la Paris

Partenerii noștri